Eurosport
Gabriela Ruse, prima româncă eliminată de la Madrid. A cedat în decisiv duelul cu Cornet
De
Publicat 26/04/2023 la 23:52 GMT+3
Gabriela Ruse este prima romîncă eliminată de la Madrid, cedând în 3 seturi confruntarea cu Alize Cornet. Jucătoarea noastră a condus după primul set, însă a căzut inexplicabil în decisiv, în ciuda unui început solid.
Gabriela Ruse
Credit imagine: Getty Images
Ruse a fost eliminată miercuri seara de la Madrid, cedând întâlnirea cu Alize Cornet, scor 7-6 (8), 4-6, 3-6.
Gabriela Ruse a început perfect turneul WTA de 1000 de puncte de la Madrid, avansând pe tabloul principal după două jocuri în calificări.
Românca a continuat traseul de la competiția din capitala Spaniei miercuri seara, în primul tur, în fața franțuzoaicei Alize Cornet, jucătoarea clasată pe locul 71 în clasamentul mondial.
Partida de pe zgura de la Madrid a început bine pentru jucătoarea noastră, care a făcut primul break pe serviciul adversarei. Și-a câștigat apoi serviciul și s-a distanțat la 2-0 în startul meciului.
Apoi s-a mers cap la cap, niciuna dintre cele două nemaigreșind pe serviciul adversarei. La 5-4 în favoarea Gabrielei Ruse, pe serviciul lui Cornet, românca a avut minge de break și de set, însă franțuzoaica a salvat și a egalat la 5 pe serviciul româncei.
Ruse a scăzut ritmul și i-a permis lui Cornet să impună ritmul, iar aceasta a profitat și după ce a salvat o minge de set a preluat conducerea, 6-5.
Gabriela nu a cedat și a împins primul act în tiebreak, acolo unde s-a impus, cu 8-6, punându-și setul în dreptul ei, la capătul unui act care a durat o oră și 18 minute.
CITEȘTE ȘI:
Gabriela Ruse, prima româncă eliminată de la Madrid
După ce și-a adjudecat primul set la mare luptă, Ruse a început bine actul al doilea și a condus cu 1-0 și 2-1. S-a mers cap la cap până la 4 egal, moment în care jucătoarea noastră și-a pierdut serviciul și i-a permis adversarei să servească pentru a restabili egalitatea la seturi.
Așa s-a și întâmplat, pentru că Alize Cornet a făcut 6-4, deși Ruse salvase 2 mingi de set.
S-a ajuns în setul decisiv, acolo unde Ruse a început perfect și a condus cu 2-0, însă a avut o cădere inexplicabilă și a pierdut trei game-uri la rând, Cornet făcând 4-2.
Românca a mai câștigat un game, la 4-3, însă până la final doar Cornet a mai contat în joc, franțuzoaica câștigând setul cu 6-3.
Următoarea adversară a lui Cornet este Ekaterina Alexandrova, locul 17 în clasamentul WTA.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2023/02/07/3545225-72251668-2560-1440.png)
Acțiunea din circuitul ATP se vede și în 2023 pe Eurosport și pe aplicația Eurosport
Sursa video: Eurosport
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo