Eurosport
Jaqueline Cristian, victorie UI-MI-TOA-RE la Madrid și calificare în turul secund! Rezultat uriaș obținut de româncă
De
Publicat 26/04/2023 la 23:43 GMT+3
Jaqueline Cristian a reușit o victorie importantă în primul tur al turneului de la Madrid, în trei seturi, în fața lui Sloane Stephens, la capătul a aproape două ore de joc.
Jaqueline Cristian
Credit imagine: Getty Images
Jaqueline Cristian a avansat în turul secund al turneului WTA de 1000 de puncte de la Madrid, reușind o victorie colosală la debut, în primul tur, în fața lui Sloane Stephens, jucătoare clasată pe locul 48 în ierarhia mondială.
Rezultatul obținut de tenismena noastră este unul senzațional, în contextul în care americanca a fost finalistă la Roland Garros, în anul 2018, atunci când Simona Halep a învins-o în finală și campioană la US Open în 2017.
Cristian s-a impus cu scorul 5-7, 6-4, 6-4, după ce a avut o revenire de excepție, într-un joc care a durat aproape două ore.
Jucătoarea noastră a fost condusă în startul meciului, însă a reușit să egaleze la 4 și mai apoi la 5, insuficient însă pentru a-și trece în cont primul set.
Jaqueline nu a cedat și a simțit că este momentul să revină în meci, câștigând următoarele două seturi și ulterior jocul.
CITEȘTE ȘI:
Jaqueline Cristian, victorie uriașă la Madrid
Începutul setului secund a fost unul la fel de dificil pentru Cristian, care a fost condusă cu 1-3 și 4-2, dar a reușit din nou să egaleze la 4 și de acolo să preia conducerea, pe propriul serviciu, 5-4.
Cristian a încheiat actul cu break, 6-4, deși americanca salvase o minge de set.
În decisiv, s-a mers cap la cap, dar Sloane Stephens a cedat în final serviciul, tenismena noastră făcând break, pentru o victorie uriașă la Madrid.
Mai departe, în turul al doilea, Jaqueline Cristian o va întâlni pe Anastasia Potapova, jucătoarea clasată pe locul 25 WTA. Cele două s-au mai întâlnit o singură dată, tot pe zgură, în 2017, iar rusoaica a câștigat atunci în 3 seturi.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2023/02/07/3545225-72251668-2560-1440.png)
Acțiunea din circuitul ATP se vede și în 2023 pe Eurosport și pe aplicația Eurosport
Sursa video: Eurosport
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo