Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Kyrgios a făcut scandal la Halle! L-a adus în discuție pe Nadal, în meciul câștigat cu Tsitsipas

Nicu Savin

Publicat 15/06/2022 la 20:06 GMT+3

Nick Kyrgios s-a calificat în sferturile de finală ale turneului ATP 500 de la Halle (Germania), după ce a trecut în 3 seturi de Stefanos Tsitsipas, scor 5-7, 6-2, 6-4. Deși a triumfat, australianul a fost implicat într-o dispută vehementă cu arbitrul, după ce a primit un avertisment pentru întârzierea jocului.

Nick Kyrgios schimpft nach seiner Time Violation

Credit imagine: Getty Images

Nick Kyrgios iese întotdeauna evidență atunci când apare pe teren, fie prin evoluții magnifice, fie prin gesturi incontrolabile și clinciuri cu oficialii sau fanii. Astăzi, autralianul a oferit de toate în meciul pe care l-a câștigat în fața lui Stefanos Tsitsipas, în turul secund al turneului ATP 500 de la Halle.
Kyrgios a câștigat cu 5-7, 6-2, 6-4, la capătul unui meci extrem de spectaculos, calificându-se astfel în sferturile de finală, unde îl va întâlni pe Pablo Carreno Busta. Pe parcursul partidei, excentricul australian a fost protagonistul a două momente caracteristice, fiind avertizat de arbitrul de scaun.
Citește și:

Kyrgios l-a dat exemplu pe Nadal, după ce a primit un avertisment pentru întârzierea jocului

După pierderea primului set, Kyrgios a distrus o rachetă și a primit un prim avertisment. Nick a acceptat decizia arbitrului, care a fost perfect logică, dar nu a putut trece peste al doilea avertisment primit.
În setul secund, arbitrul l-a sancționat pe Kyrgios pentru întârzierea jocului. Acesta se afla la marginea terenului pentru a se șterge pe față în timp ce Tsitsipas se pregătea să servească, iar arbitrul a considerat că australianul trage de timp pentru a-și scoate adversarul din ritm.
Kyrgios a luat foc și a cerut intervenția supervizorului. Argumentul australianului a fost unul neobișnuit, acesta insistând că astfel de lucruri se întâmplă în fiecare meci, iar Rafael Nadal procedează des așa.
"Pentru ce mă avertizezi? Astfel de lucruri se întâmplă la fiecare meci. De câte ori a trebuit să îl aștept pe Nadal!", a spus Kyrgios pe teren.
Australianul a trecut cu bine peste acel moment și apoi jocul i-a funcționat din ce în ce mai bine, obținând o victorie extrem de importantă, în fața unui jucător de top. Kyrgios declara zilele trecute că se consideră în top 5 al celor mai buni jucători pe iarbă la ora actuală, iar meciul cu Tsitsipas este o dovadă în acest sens.
La finalul partidei, Kyrgios a făcut referire la momentul tensionat din setul secund și a spus că uneori arbitri nu înțeleg pe deplin starea jucătorilor și le acordă prea ușor avertismente, crescând și mai mult nervozitatea acestora.
Săptămâna trecută, Kyrgios a jucat la Suttgart, iar după meciul pierdut în fața lui Andy Murray a fost din nou în centrul atenției, acuzând că a fost insultat rasial de fanii germani.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo