Eurosport
O tenismenă de top, vizitată de oficialii WADA în izolarea impusă de coronavirus: "E absurd"
De
Publicat 16/03/2020 la 12:15 GMT+2
Alison Riske, ocupanta locului 19 WTA, s-a arătat indignată de măsurile impuse de oficialii WADA în această perioadă dificilă prin care umanitatea trece din cauza coronavirus.
Eurosport
Credit imagine: Eurosport
Jucătoarea de tenis din Statele Unite ale Americii, Alison Riske, aflată acum pe locul 19 în clasamentul WTA, a avut parte de o întâmplare nefericită după ce a hotărât să intre în autoizolare în propria locuință din cauza amenințării de răspândire a pandemiei de coronavirus.
Riske s-a trezit la ușă cu oficialii Agenției Mondiale Anti-Doping (WADA) la primă oră a dimineții. Aceștia din urmă continuă, iată, verificările jucătoarelor de top chiar și în această perioadă, în care autoritățile din întreaga lume recomandă ca toată lumea să petreacă cât mai mult timp în case. "Ador faptul că sunt trezită din somn ca să efectuez un test anti-doping acum!", a transmis Alison Riske pe contul personal de Twitter.
O altă tenismenă deranjată de rigorile WADA
Mai multe detalii despre vizitele efectuate de WADA a oferit o altă tenismenă din Statele Unite ale Americii, Nicole Gibbs: "Este cu adevărat absurd! Și am auzit că nu au avut mănuși, mască și nici nu au fost testați înainte!", a completat Gibbs. Și soțul lui Alison Riske s-a implicat în această discuție, cerând explicații pe rețelele de socializare.
Vizitele efectuate de oficialii WADA sunt în acest context cel puțin ciudate în condițiile în care toate turneele de tenis din această perioadă au fost anulate, iar pandemia de coronavirus ar putea continua să le pună probleme organizatorilor de competiții.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo