Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Patricia Țig, două dintr-o lovitură! Românca a revenit pe teren după mai bine de un an și a cucerit 2 titluri la Varna

Irina Aldea

Publicat 18/09/2022 la 16:39 GMT+3

După mai bine de un an de pauză, Patricia Țig a revenit pe terenul de tenis și a cucerit două titluri ITF la Varna, în Bulgaria.

Patricia Țig

Credit imagine: Getty Images

Jucătoarea română de tenis Patricia Ţig a revenit în competiţie după o pauză de mai bine de 14 luni şi a câştigat ambele titluri, la simplu şi dublu, în turneul ITF de la Varna (Bulgaria), dotat cu premii totale de 15.000 de dolari.
Ţig, care nu mai jucase de la finalul lunii iunie 2021, când era învinsă în primul tur la Wimbledon de rusoaica Daria Kasatkina, cu 6-0, 3-6, 6-3, a dispus, duminică, în finala de simplu de la Varna de croata Lucija Ciric Bagaric, cu 6-1, 6-0. La simplu, ea le-a învins în drumul spre titlu pe Konstantinova, Popa, Radulova, Shalamanova și Ciric Bagaric, cedând un singur set în partida din turul 2, cu Sara Maria Popa.
CITEȘTE ȘI:

Patricia Țig a revenit în forță în tenis: a câștigat două titluri în Bulgaria

În finala de dublu, desfăşurată sâmbătă, Ţig şi Maria Toma au trecut de principalele favorite, Melis Sezer (Turcia)/Iulia Stamatova (Bulgaria), cu 6-4, 6-4. O altă româncă a câştigat duminică un turneu ITF, Karola Patricia Bejenaru, la Melilla (Spania), după 7-5, 6-1 în finala cu americanca Amy Zhu.
Aceasta este primul titlu la simplu cucerit de Bejenaru (25 ani, 768 WTA), care are însă zece titluri ITF la dublu, ultimul câştigat vineri chiar alături de Amy Zhu, la Melilla, transmite Agerpres.
Laver Cup, ultimul turneu din cariera marelui Roger Federer, este în direct, în perioada 23-26 septembrie, pe Eurosport și Eurosport Player.
picture

Se apropie Laver Cup 2022, cu Roger Federer, Rafael Nadal, Novak Djokovic și Andy Murray

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo