Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Nadal: "Sunt în criză de timp!". Rafa știe cine va câștiga titlul la Roland Garros, la feminin

Cristian Mihală

Publicat 20/05/2022 la 13:04 GMT+3

Rafa Nadal a admis că nu e în cea mai bună poziție de a câștiga al 14-lea Roland Garros din carieră și al 22-lea Grand Slam. Ibericul speră, totuși, că în a doua săptămână de la openul francez va fi cât mai aproape de forma sa maximă.

Carlos Alcaraz, victoria carierei la Madrid, în fața idolului Rafael Nadal. Mingea de meci

De departe cel mai bun jucător pe zgură din istorie, Nadal a avut parte de un debut de an fabulos, cu cea mai lungă serie de victorii din carieră, trecându-și în cont, printre altele, al 21-lea trofeu de Mare Șlem (record absolut).
"Matadorul" era văzut acum 2-3 luni marele favotir la Roland Garros, turneul său de casă, dar lucrurile s-au schimbat fundamental între timp. Accidentarea la coaste, de la Indian Wells, l-a împiedicat să joace timp de o lună și jumătate și a revenit abia la Madrid, unde a fost învins de Alcaraz. Apoi, la Roma, a cedat la Shapovalov, după ce sindromul Muller-Weiss, de care suferă de 17 ani, l-au făcut să aibă dureri insuportabile la picior.
Acum, Rafa a ajuns la Roland Garros fără vreun turneu pe zgură câștigat în sezon (pentru prima oară în carieră), astfel că e conștient că are de făcut o muncă titanică pentru a avea o șansă reală la titlu.
"Sunt în criză de timp în acest moment. Trebuie să îmi găsesc cea mai bună formă cât mai curând posibil, trebuie să recuperez ce am pierdut din cauza accidentării de la coastă. Trebuie să muncesc cât de mult pot, astfel încât în două săptămâni să fiu la cel mai bun nivel. Dar am nevoie să fiu la 100% și dacă privesc în perspectivă, pe termen mediu și lung, pentru că doar dacă am meciuri în picioare voi putea să am rezultatele pe care le sper", a spus Nadal, citat de tennisworldusa.org.
Nadal nu poate fi niciodată exclus din lista marilor favoriți la Roland Garros, dar mulți specialiști îl văd pe Djokovic, Alcaraz și chiar pe Tsitsipas (care are parte de o jumătate foarte ușoară) cu șanse mai mari la trofeu.
Rafa a avut un ghinion enorm la tragerea la sorți, urmând a-l întâlni încă din optimi pe Auger-Aliassime, un tenismen în mare formă, antrenat de unchiul său, Toni Nadal. Apoi, finala cu Djokovic vine din sferturi, pentru ca Alcaraz și Tsitsipas să fie posibilii adversari din fazele finale ale competiției.

Nadal, impresionat de Iga Swiatek, pe care o vede "regină" la Roland Garros

Dacă pe tabloul masculin lupta se anunță electrizantă, la fete ar fi o surpriză enormă ca Iga Swiatek să fie oprită din cursa spre al doilea Grand Slam al carierei.
Poloneza, numărul unu mondial, a avut ghinion la tragerea la sorți, urmând a da peste Simona Halep încă din optimi, dar, la cum a jucat în ultimele luni, Iga nu are cum să fie oprită de cineva, în condiții normale. Asta crede și Rafa, care se bucură nespus pentru Swiatek, mai ales că aceasta s-a declarat în repetate rânduri "cel mai mare fan Nadal".
"Iga face niște lucruri incredibile. Joacă fenomenal și câștigă fiecare turneu la care participă. S-a impus la Indian Wells și Miami, acum a câștigat și la Roma. E foarte dificil să reușești așa ceva, dar sunt foarte fericit pentru ea. E o fată spontană și naturală și o văd câștigând Roland Garros din nou", a mai spus Rafa.
Grand Slam-ul de la Roland Garros, al doilea al sezonului, este programat între 22 mai - 5 iunie și va putea fi urmărit în direct pe Eurosport și Eurosport Player.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo