Nadal - Zverev, pentru finala Roland Garros. Are neamțul vreo șansă în fața celui mai titrat jucător din istorie?
Publicat 03/06/2022 la 09:07 GMT+3
Rafael Nadal - Alexander Zverev este prima semifinală de la Roland Garros și mulți sunt de părere că învingătorul din această dispută va fi mare favorit în finala de duminică. Tim Henman, specialistul Eurosport, a analizat șansele pe care le are germanul în fața uriașului campion spaniol.
Roland Garros : Tim Henman hawkeye preview of Zverev v Nadal
Credit imagine: Eurosport
În ziua în care face 36 de ani, Rafa Nadal revine în templul său, Philippe Chatrier, arena unde s-a încoronat de 13 ori "Regele" Roland Garros. De această dată, în față îi va fi Alexander Zverev, un sportiv în mare formă, care vine poate după cel mai bun meci din carieră.
Șansele lui Zverev au fost analizate de Tim Henman, germanul având nevoie de o altă partidă perfectă pentru a accede în a doua sa finală de Grand Slam, după US Open 2020. Contra lui Alcaraz, neamțul a fost extrem de agresiv și și-a garantat foarte multe puncte ușoare grație unui serviciu fabulos. În măsura în care va reuși să își mențină nivelul și va crede cu adevărat că poate să îl învingă pe Nadal, Zverev are o șansă în disputa din această după-amiază, crede Henman.
"Cred că cel mai important lucru pentru Zverev va fi mentalul, cu ce mindset vine în această dispută. Împotriva lui Alcaraz, Zverev a fost ofensat de cât de multă atenție i s-a dat spaniolului, a și spus-o. A vrut să arate că și el există, că a câștigat o mulțime de titluri importante, că a fost în finală de Grand Slam. "Stați așa, sunt și eu aici", a vrut să transmită Sascha. A ieșit pe teren și a jucat minunat, cred că dacă va putea să iasă la fel de motivat contra lui Rafa, dacă va fi la fel de agresiv, are o șansă. Trebuie să creadă în șansa lui. Cel mai greu lucru în tenis e să îl bați pe Nadal la Roland Garros, în 3 din 5 seturi, dar sunt de părere că dacă va reuși să servească așa cum a făcut-o contra lui Carlitos, e posibil să câștige. Are nevoie de un procentaj foarte ridicat la prima minge, când servește", a spus Henman la Eurosport.
Nadal, mare favorit în duelul cu Zverev, din semifinala Roland Garros
Întrebat dacă crede cu adevărat că Zverev poate produce surpriza, fostul mare jucător britanic a explicat că analiza anterioară nu trebuie privită ca o cale sigură a neamțului spre un succes. Nadal e cel mai titrat jucător din istorie, e fără îndoială cel mai bun din toate timpurile pe zgură și are un nivel incredibil.
La toate acestea se adaugă încrederea totală căpătată după două meciuri echilibrate, de peste 4 ore, cu Auger-Aliassime și Djokovic, astfel că moralul "Matadorului" e de neclintit.
"Să fim serioși, Zverev trebuie să facă meciul vieții lui. Nadal e plin de încredere. Nu doar ca urmare a istoricul lui aici, ci și a ceea ce s-a întâmplat în ultimele două meciuri. A recuperat impresionant cu Auger-Aliassime, apoi l-a învins de o manieră entuziasmantă pe Djokovic. Nu am niciun dubiu că Rafa e favorit, dar Alexander are șansa sa", a mai punctat Henman.
6-3 este scorul întâlnirilor directe Nadal - Zverev, dar 3 din ultimele patru meciuri au fost câștigate de german. Cei doi s-au întâlnit de 5 ori pe zgură, neamțul impunându-se o singură dată, în sferturile de finală de la Madrid 2021.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2022/06/02/3386328.jpg)
Roland Garros 2022 - 3 iunie, transmisiuni Eurosport 1
Credit imagine: Eurosport
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo