Zverev a luat foc înaintea meciului cu Alcaraz: "Este ca și cum aș veni pe un alt continent"

Alexander Zverev și-a întețit criticile înaintea partidei cu spaniolul Carlos Alcaraz, din sferturile de finală de la Roland Garros.

Zverev genervt: Turnier will Alcaraz weiterhaben

Credit imagine: Perform

Novak Djokovic – Rafael Nadal este meciul zilei de marți la Roland Garros, dar mai devreme, tot în sferturile de finală, are loc un alt joc de mare interes, Alexander Zverev – Carlos Alcaraz.
Ceva mai devreme, germanul a lăsat senzația că s-a săturat de mediatizarea excesivă a lui Carlos Alcaraz.
"Înțeleg că este un tânăr superstar, este interesant să îl urmărești. Dar mi se pare că alți jucători sunt neglijați. Nu m-aș numi un jucător de tenis rău. Puteți vorbi și cu mine despre tenis, asta mi se pare că se întâmplă. Faptul că Rafa și Nole primesc tratament special este total justificat, dar în celălalt caz nu-mi pot explica", a spus Zverev.
Favoritul numărul 3 a devenit și mai vocal, critic în special la adresa organizatorilor, plecând de la faptul că spaniolul a jucat doar un meci până acum pe Philippe Chatrier, iar el doar unul, fiind trimis, în schimb, în trei partide pe Suzanne Lenglen.

Zverev a luat foc înaintea meciului cu Alcaraz: "Este ca și cum aș veni pe un alt continent"

"Ei bine, cred că este evident în ce direcție se îndreaptă lucrurile și care jucător este dorit să treacă mai departe în turneu (cu referire la organizatori)", a spus Zverev, Germanul a continuat:
"Este ca și cum aș veni pe un alt continent. Am jucat o singură dată pe Chatrier. Un meci de cinci seturi. Novak a jucat pe Lenglen de două ori. Rafa a jucat o dată. Și se simte că Alcaraz joacă pe Chatrier în fiecare zi. Nu este vorba despre mine aici. Este mai mult despre ceilalți jucători. Pe partea noastră de tablou, acest lucru ar trebui să fie tratat mai corect."
Zverev are dreptate. Alcaraz nu a jucat pe Suzanne Lenglen până acum. Spaniolul în vârstă de 19 ani a evoluat de trei ori pe Chatrier. Singurul jucător care s-a mai bucurat de acest privilegiu în primele 4 runde a fost Rafael Nadal, campion de 13 ori la Roland Garros.
"Desigur, el (Alcaraz) este noul superstar, noua față a tenisului. Și asta e plăcut de văzut. Dar nici eu nu sunt un jucător rău"
Grand Slam-ul de la Roland Garros, al doilea al sezonului, este programat între 22 mai - 5 iunie și va putea fi urmărit în direct pe Eurosport și Eurosport Player.
picture

Roland Garros 2022 - 31 mai, transmisiuni Eurosport 1&2

Credit imagine: Eurosport

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo