Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Elina Svitolina, cuvinte mari despre Daria Kasatkina, la Roland Garros. Faza care nu s-a văzut la TV

Irina Aldea

Publicat 05/06/2023 la 17:56 GMT+3

Elina Svitolina a avut doar cuvinte de laudă pentru Daria Kasatkina la Roland Garros, după meciul câștigat de ucraineancă în fața rusoaicei. Dacă toate camerele au fost pe rusoaică la finalul partidei la Paris, azi au apărut și imaginile cu reacția Elinei, care a fost într-adevăr o reacție de bun simț.

Svitolina e în sferturi la Roland Garros! Kasatkina, gest superb la final. Ce a făcut rusoaica

Elina Svitolina și-a împărtășit aprecierea față de poziția curajoasă a adversarei sale din optimi de la Roland Garros, Daria Kasatkina, cu privire la războiul din Ucraina. Duminică, 4 iunie, Svitolina s-a calificat în sferturile de finală ale turneului major pe zgură pentru a patra oară în carieră, după ce a învins-o pe rusoaica Kasatkina. Ucraineanca s-a impus cu 6-4, 7-5(5) într-o oră și 56 de minute.
Svitolina a continuat tradiția de a nu da mâna cu jucătoarele din Rusia la fileu, însă cele două au împărtășit un moment frumos chiar și în absența strângerii de mână. Daria Kasatkina e de departe cea mai apreciată sportivă din Rusia printre ucrainence. Ea a transmis în repetate rânduri că războiul trebuie să se încheie și și-a exprimat empatia față de jucătoarele din Ucraina.
CITEȘTE ȘI:

Elina Svitolina, cuvinte mari despre Daria Kasatkina, la Roland Garros

"Partea cea mai tristă este că războiul încă mai continuă, așa că, desigur, jucătoarele din Ucraina au o mulțime de motive pentru a nu ne strânge mâna. Eu accept acest lucru. Este o situație foarte tristă", a declarat Kasatkina în urmă cu câteva săptămâni. În conferința de presă de după meci, Elina Svitolina a confirmat că într-adevăr i-a transmis salutări Dariei Kasatkina după meciul lor, însă la TV, gestul său nu s-a văzut, asta pentru că toate privirile erau îndreptate către rusoaică.
Azi, imaginile cu gestul Elinei au apărut pe rețelele de socializare și s-au viralizat. Ucraineanca și-a exprimat recunoștința pentru poziția publică "curajoasă" a rusoaicei împotriva războiului: "Da, cu siguranță am recunoscut meciul de astăzi. Sunt foarte recunoscătoare pentru poziția ei față de război. Da, este o persoană cu adevărat curajoasă să o spună public, lucru pe care nu l-au făcut atât de multe jucătoare. Este o persoană curajoasă", a spus Svitolina.
Elina Svitolina va avea parte de o provocare dificilă în sferturile de finală de la Roland Garros 2023, când o va înfrunta pe Aryna Sabalenka, a doua favorită. Și acest meci se anunță foarte tensionat prin prisma naționalității celor două sportive. "Ei bine, am jucat ultimele două meciuri împotriva unor jucătoare din Rusia, așa că nu se va schimba, totul va fi la fel voi da 110%. Așa că m-am obișnuit acum, va fi la fel", a declarat Svitolina.
Roland Garros 2023 se desfășoară în perioada 28 mai – 11 iunie la Paris. Toate meciurile de la cel de-al doilea turneu de Grand Slam al anului se văd în direct pe canalele Eurosport și pe aplicația Eurosport.
picture

Roland Garros 2023 se desfășoară în perioada 28 mai - 11 iunie, în direct pe Eurosport

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo