Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Simona Halep, șanse mici să primească wild-card la Roland Garros!? Argumentul americanilor

Nicu Savin

Publicat 18/04/2024 la 13:21 GMT+3

Simona Halep se pregătește intens pentru turneul WTA 1000 de la Madrid, unde a primit un wild-card din partea organizatorilor, dar principalul obiectiv al româncei în sezonul de zgură este Roland Garros. Campioana din 2018 de la Paris speră să primească o invitație de la șefii turneului, dar presa din SUA susține că șansele sunt destul de mici.

Simona Halep, Roland Garros

Credit imagine: Getty Images

Simona Halep a depășit perioada de coșmar în care a fost suspendată pentru dopaj și este gata de o provocare foarte dificilă, aceea de a reveni în elita tenisului feminin. Românca a jucat primul său meci după o pauză un an și 7 luni la Miami și s-a văzut că nu a uitat tenisul, dar și că lipsa de competitivitate a afectat-o serios.
În această săptămână, sportiva noastră ar fi trebuit să participe la turneul WTA 125 de la Oeiras (Portugalia), dar o ușoară accidentare de ultim moment a obligat-o să sară peste acea competiție. Ca atare, primul său meci pe zgură va fi la Madrid, turneu pe care l-a câștigat de două ori în carieră și la care va putea evolua grație unui wild-card primit din partea organizatorilor.
Chiar dacă turneul din capitala Spaniei are o importanță deosebită pentru Simona, marele său obiectiv în viitorul apropiat este Roland Garros. Campioană la Paris în 2018, Halep nu va putea evolua la turneul său favorit decât dacă va primi o invitație din partea organizatorilor. La ultima sa apariție în presă, românca a spus că își dorește enorm să joace la Roland Garros, dar a subliniat că nu e deloc sigură că va primi un wild-card,pentru că francezii sunt naționaliști și acordă majoritatea invitațiilor sportivelor din Hexagon.

Simona Halep ar putea fi sărită din schemă de organizatorii de la Roland Garros, scrie presa din SUA

Americanii de la tennisuptodate.com au analizat situația Simonei și au adus un argument în plus pentru care șansele sale de a primi wild-card la Paris sunt reduse. Jurnaliștii sursei citate au adus în discuție cazul Mariei Sharapova din 2017, când rusoaica a fost omisă de șefii turneului de la Roland Garros, după ce a efectuat o suspendare pentru dopaj, iar instanța i-a redus pedeapsa. Sharapova era de asemenea fostă campioană (2012 și 2014), dar asta nu a fost suficient pentru organizatori. Americanii susțin totuși că Halep are mai multe șanse de a primi wild-card decât Caroline Wozniacki, jucătoare care nu poate nici ea să intre pe tabloul principal prin prisma clasamentului.
"Simona Halep și Caroline Wozniacki au primit ambele wildcard-uri pentru turneul de la Madrid. Dar această situație este departe de a fi clară atunci când vine vorba de alte turnee, inclusiv Roland Garros, așa cum arată anterior dovezile.Este mai probabil ca, dintre cele două,Halep să primească invitație, având în vedere că este fostă campioană în 2018.
Dar întrebarea care o înconjoară pe fosta ocupantă a locului 1 mondial este legată de suspendarea ei pentru dopaj. Când Maria Sharapova s-a întors în tenis, Roland Garros a refuzat să-i dea un wild-card. În ciuda faptului că și-a demonstrat nevinovăția, Halep a executat din punct de vedere tehnic o interdicție pentru folosirea de Roxudustat, așa că ar putea fi totuși respinsă de Federația Franceză de Tenis. În următoarele săptămâni, Amelie Mauresmo va decide", au scris cei de la tennisuptodate.com.
Pe lângă problema adusă în discuție de publicația americană, cea legată de naționalismul francezilor e cât se poate de serioasă pentru Simona Halep. În 2023, 6 dintre cele 8 wild-carduri pe tabloul feminin au mers către jucătoare din Franța, singurele excepții fiind americanca Emma Navarro și australianca Kimberly Birrell. Cele două provin din țări care organizează la rândul lor câte un Grand Slam și de multe ori șefii turneelor majore au această înțelegere tacită de a se ajuta între ei. Distribuția wild-card-urilor a fost exact aceeași în 2022, când tot 6 franțuzoaice, o americancă și o australiancă au beneficiat de invitații.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo