Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Novak Djokovic, după ce a fost eliminat de la Monte Carlo: "M-am prăbușit fizic complet"

Andrei Nicolae

Publicat 12/04/2022 la 22:18 GMT+3

Novak Djokovic a spus adio turneului Masters 1000 de la Monte Carlo chiar după primul meci disputat cu Alejandro Davidovich Fokina și a oferit explicațiile acestui eșec.

Novak Djokovic of Serbia reacts in his match against Alejandro Davidovich Fokina of Spain during day three of the Rolex Monte-Carlo Masters

Credit imagine: Getty Images

La marea revenire în circuitul ATP, după Dubai în luna februarie (singurul turneu la care a jucat în 2022), Novak Djokovic a rezistat mult prea puțin față de ce și-ar fi dorit. A rezistat aproape 3 ore în turneul de la Monte Carlo, pe care l-a câștigat de două ori în trecut, fiind eliminat chiar după primul joc.
Nole a fost învins marți de Alejandro Davidovich Fokina cu 6-3, 6-7, 6-1. Condiția lui fizică a cântărit decisiv în setul al treilea. Înainte de Roland-Garros, Djokovic are serios de tras pentru a-și reveni la forma la care s-a consacrat.
picture

Un spectator l-a scos din sărite pe Novak Djokovic la Monte Carlo: "Taci din gură!!!"

S-a putut observa încă din prima parte a jocului din turul 2 cu Alejandro Davidovich Fokina că jucătorul sârb nu este la cel mai bun nivel din punct de vedere fizic. Nu a avut un ritm constant, iar tenisul lui a fost cu suiluri și coborâșuri. În total a adunat nu mai puțin de 45 de erori neforțate. Enorm pentru Nole!

Novak Djokovic: "După ce am câștigat setul doi, m-am prăbușit fizic, complet"

"Aș dori mai întâi să-l felicit pe Alejandro. A fost mai bine, a găsit un ritm mai bun. Eu am fost pe frânghie pe tot parcursul meciului, alergând după ocazii. După ce am câștigat setul doi, m-am prăbușit fizic, complet. Nu m-am putut mișca", a comentat Novak Djokovic după meci, la conferința de presă.
"Sunt dezamăgit, bineînțeles. Nu mi-a plăcut felul în care m-am simțit fizic în al treilea set. Am rămas fără benzină. Nu prea am putut să concurez în raliuri cu el. Și dacă nu-ți simți picioarele pe zgură, e misiune imposibilă. ", a mai spus jucătorul sârb.
Nole a avut ocazia prin prezența la Monte Carlo să vadă unde se află cu adevărat ca nivel, având în vedere timpul foarte limitat petrecut pe teren în ultimele 4-5 luni.
"Încă o dată, nu mă voi opri aici. Voi face totul pentru a fi în formă maximă pentru Roland-Garros. Acesta este marele obiectiv al sezonului pe zgură. Știam că îmi va lua timp pentru a mă simți bine pe zgură. Așa a fost întotdeauna din punct de vedere istoric. Nu am jucat niciodată foarte bine în turneele de deschidere pe zgură.", a mai spus Djokovic.
După Monte Carlo, pentru el urmează prezențe la turneele din Belgrad, Roma și Madrid, până la Roland Garros.
Turneul ATP de la Monte Carlo e în direct, în fiecare zi, pe Eurosport 2 și Eurosport Player.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo