Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Andy Murray și-a impresionat un fost antrenor: "Ce face el este un miracol"

Alex Masgras

Publicat 01/11/2021 la 18:49 GMT+2

Andy Murray, fostul număr 1 mondial, continuă să impresioneze și la finalul anului 2021. După ce s-a crezut la un moment dat că scoțianul își va încheia cariera, acesta a surprins toată lumea tenisului pentru nivelul ridicat la care a performat în ultima perioadă.

Britain's Andy Murray celebrates after winning against Poland's Hubert Hurkacz (not in picture) during the men's singles match at the Erste Bank Open Tennis tournament in Vienna on October 25, 2021. - - Austria OUT (Photo by GEORG HOCHMUTH / APA / AFP) /

Credit imagine: Getty Images

Andy Murray a fost aproape de finalul carierei în 2019, din cauza problemelor la șold. Cu toate acestea, scoțianul, de trei ori câștigător de Grand Slam, a reușit să revină în circuitul ATP. Chiar dacă fostul număr 1 mondial nu se mai luptă la fiecare turneu pentru titlu, acesta a impresionat prin modul în care s-a prezentat și a luptat în partidele pe care le-a disputat.
Alex Corretja, expertul Eurosport și cel care l-a antrenat pe Andy Murray pentru o scurtă perioadă de timp, în perioada 2010-2011, este impresionat de realizările scoțianului din ultima perioadă. Spaniolul, fost număr 2 mondial, consideră că ceea ce face Andy Murray în această perioadă este un miracol.
"Ce face Andy este un miracol. Cu toții am crezut că se va retrage și cumva a reușit să revină. Cred că meciurile în sistemul cel mai bun din 3 îl ajută, mai ales când vine vorba despre recuperare. La cel mai bun din 5 poate avea probleme mai mari. De-asta poate juca un tur bun la US Open, dar nu știu dacă se poate recupera la timp", a dublul finalist de la Roland Garros despre fostul său elev.

Corretja crede că Murray trebuie să facă din Wimbledon un obiectiv

Alex Corretja, expertul Eurosport, este de părere că Andy Murray ar trebui să facă din turneul de la Wimbledon principalul său obiectiv. Acesta crede că singura șansă a lui Andy pentru a avea succes la un turneu de Grand Slam este pe iarba de la All England Club.
"Dacă aș fi el, aș face din Wimbledon obiectivul meu numărul 1. Nu va fi ușor, dar dacă are vreo ultimă șansă de a avea succes la un Grand Slam, acela ar fi Wimbledon.
Cred că acum se simte ușurat. În sfârșit a găsit o modalitate de a juca tenis într-un mod distractiv, lucru care era imposibil înainte pentru el", a mai spus Corretja.
Andy Murray a avut parte de o a doua jumătate a anului 2021 foarte bună. Campionul scoțian, chiar dacă nu a avut rezultate notabile în turnee, a reușit să impresioneze prin partidele pe care le-a disputat, nivelul la care a jucat fiind unul deosebit. Astfel, acesta a avut câteva partide spectaculoase cu jucători precum Stefanos Tsitsipas, Carlos Alcaraz sau Frances Tiafoe.
Andy Murray (144 ATP) joacă în această săptămână la turneul ATP Masters 1000 de la Paris, grație unui wildcard. În primul tur, scoțianul îl va întâlni pe Dominik Koepfer, locul 58 în clasamentul ATP, care ajuns pe tabloul principal în postura de Lucky Loser. Inițial, scoțianul trebuia să îl întâlnească pe americanul Jenson Brooksby, care s-a retras din turneu.
LG îți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo