Al doilea cel mai titrat jucător de tenis din istorie, după Roger Federer, Rafael Nadal, speră să devină tată în curând, el exprimându-şi această dorinţă într-o discuţie purtată pe Instagram Live cu prietenul şi rivalul său din circuitul masculin de tenis, Andy Murray, care are trei copii. Nadal i-a mărturisit britanicului că în această perioadă stă treaz până noaptea târziu şi urmăreşte multe seriale.
În schimb, Murray nu poate face acest lucru. "Copiii mei mă trezesc la 6 dimineaţa", a spus Murray, care are două fetiţe, Sophie, de trei ani şi jumătate, Edie, de doi ani şi jumătate, şi un bebeluş, pe Teddy, de şase luni. Murray i-a recomandat lui Nadal să se bucure de perioada asta în care se poate trezi târziu. "Sper să fiu în situaţia ta cât de curând", i-a răspuns Nadal. "Acum este momentul, pentru că stăm mult în casă", i-a recomandat Murray, iar Nadal a răspuns: "Niciodată nu se ştie".
Rafael Nadal s-a căsătorit în luna octombrie 2019, la Mallorca, cu Mery Perello, după o relaţie de 14 ani. Nadal şi Mery s-au logodit în mai 2018 la Roma, însă au păstrat un secret absolut în privinţa acestui eveniment. Rafael Nadal are 32 de ani, iar Maria Francisca Perello are 30 de ani şi lucrează în asigurări.
Australian Open
Rafa Nadal a vorbit deschis despre starea sa fizică! Ce l-ar determina să-și încheie cariera
IERI LA 18:20
https://i.eurosport.com/2020/04/29/2812197.jpg
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Australian Open
Știm deja 5 dueluri de vis din turul 3 la Australian Open 2022. Programul de vineri
IERI LA 12:57
Australian Open
AUSTRALIAN OPEN LIVE BLOG | Ruse și Cristian au pierdut în turul 2. Zverev și Nadal au impresionat
IERI LA 12:44