Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Simona Halep nu va primi un verdict mai devreme de un an! Anunțul făcut de un membru TAS

Nicu Savin

Actualizat 01/11/2022 la 14:47 GMT+2

Simona Halep este suspendată provizoriu pentru dopaj, iar sportiva noastră va apela la instanțele abilitate pentru a-și demonstra nevinovăția. Cristian Jura, membru al Diviziei Antidoping a TAS, a explicat care sunt etapele prin care trebuie să treacă Simona, menționând că un verdict nu va fi emis mai devreme de un an de zile.

Simona Halep

Credit imagine: Getty Images

Simona Halep a ieșit pozitivă la Roxadustat la un test afectuat la US Open, astfel că a fost supendată provizoriu pentru dopaj de Comisia de Integritate a Tenisului. Sportiva noastră a spus încă din momentului anunțului că e nevinovată și va încerca să demonstreze acest lucru în fața organelor abilitate.
Întreg procesul este unul complicat, dar Simona pare să dea dovadă de răbdare, fiind convinsă că urmând pașii corecți poate ieși cu bine din "cel mai greu meci al vieții". Concret, tenismena nu s-a dus direct la TAS pentru a-și căuta dreptatea și nici nu avea motive să o facă, deoarece poate apela la o altă instanță în primă fază. Este vorba despre Sports Resolutions, o autoritate competentă să soluționeze cazurile de dopaj din tenis începând din 2021. Dacă sportivii nu sunt mulțumiți de decizia acestei instanțe, pot merge la TAS, unde verdictul va fi definitiv și irevocabil.
Citește și:

Simona Halep, în fața unui proces de lungă durată, după ce a fost suspendată provizoriu pentru dopaj

Cristian Jura, românul care este membru al Diviziei Antidoping din cadrul TAS, a explicat amănunțit toți pașii pe care îi are de urmat Simona în apărarea sa. Oficialul a menționat că un verdict final nu va putea fi dat mai devreme de un an, din cauza procedurilor complexe pe care le presupune un astfel de caz.
"Vor fi două înfățișări, pentru că în conformitate cu regulamentele Federației Internaționale de Tenis, noi acum suntem în etapa a 2-a, în care sportivul poate contesta în fața Sports Revolution, care defapt este tot un soi de tribunal independent, cu toate că el este organizat sub forma unei organizații non-guvernamentale, este un ONG independent. Prima contestație va veni la Sports Resolutions, în care va contesta decizia de suspendare și după care, dacă nu este mulțumită, ea poate să facă apel la TAS și acolo are din nou posibilitatea să aleagă un arbitru și să se judece.
Deci vor fi două etape de judecată, odată la Sports Resolutions și odată în tribunalul pentru arbitraj sportiv. Alte probe nu vor mai fi recoltate, sunt doar proba A și B care au fost analizate deja, deci din acest punct nu o să se mai întâmple nimic. Avem doar buletinele de analiză și suntem doar în etapa procedurală de mers în fața unui tribunal și de a încerca să-ți dovedești nevinovăția.
Nu vom avea un verdict mai devreme de un an și asta doar dacă sportiva va cere o procedură rapidă de contestare(expedite arbitration) a rezultatului WADA. Știți cum este și cu procedura asta, sportivul o cere și trebuie văzut dacă se aprobă sau nu. În perioada asta poate juca doar la turnee demonstrative, dar atât. Sunt mai multe interdicții cu privire la ce poate să facă sau ce nu poate să facă, dar în principal nu poate juca meciuri oficiale și asta este el mai important.", a spus Cristian Jura la Sport Total FM.
Așadar, Simona Halep va încerca în primă fază să-și demonstreze nevinovăția la Sports Revolution. E posibil ca această instanță să-i dea dreptate, context în care suspendarea provizorie i-ar putea fi ridicată. Dacă nu va avea câștig de cauză, abia atunci tenismena va apela la TAS, unde avocații săi vor trebui să demonstreze că nu s-a dopat sau cel puțin că acea substanță a ajuns accidental în corpul său. Miza este una imensă, deoarece Simona riscă până la 4 ani de suspendare. Cei care apărră interesele marii noastre campioane speră că vor găsi suficiente probe pentru a-i îndupleca pe judecători să o exonereze pe sportivă de suspendare sau cel puțin să-i aplice o sancțiune mai mică.
Turneul ATP Masters de la Paris se vede în săptămâna 31 octombrie - 6 noiembrie 2022 în direct pe Eurosport 2, dar și pe aplicația Eurosport (Android și iOS).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo