Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Marius Copil, pe tabloul principal al unui turneu ATP după 3 ani! Victorie mare pentru arădean la Tel Aviv

Irina Aldea

Actualizat 26/09/2022 la 17:05 GMT+3

Marius Copil a obținut luni calificarea pe tabloul principal al turneului de 250 de puncte ATP de la Tel Aviv, după ce l-a învins pe sfertfinalistul de la Wimbledon din 2015, Vasek Pospisil.

Marius Copil

Credit imagine: Getty Images

Aflat pe locul 350 ATP, Marius Copil şi-a asigurat prezenţa pe tabloul principal de simplu al unui turneu ATP după o pauză de trei ani, după ce l-a învins pe canadianul Vasek Pospisil cu 7-5, 6-4, luni, în ultima rundă a calificărilor la Tel Aviv (ATP 250), turneu dotat cu premii totale de 949.475 de dolari.
Copil (31 ani, 350 ATP), care jucase ultima dată la un turneu ATP în octombrie 2019, la Basel (învins în primul tur de spaniolul Roberto Bautista Agut, cu 6-4, 7-5), a trecut de Pospisil (32 ani, 149 ATP) după o oră şi 40 de minute de joc. Arădeanul a încheiat cu 6 aşi şi nu a făcut nicio dublă greşeală, în timp ce Pospisil a reuşit 8 aşi, dar a comis şi 7 duble greşeli, scrie Agerpres.
CITEȘTE ȘI:

Marius Copil, victorie mare la Tel Aviv, cu Vasek Pospisil

Marius Copil, care în primul tur al calificărilor l-a învins pe Nicholas David Ionel cu 3-6, 6-1, 6-4, are acum 2-1 în meciurile directe cu Pospisil. Cei doi jucători şi-au împărţit victoriile în cele două meciuri directe de până acum: Copil s-a impus cu 6-3, 6-4 în calificări la Eckental, în 2010, iar Pospisil a câştigat cu 6-7 (5), 6-4, 7-5 în calificări la Shanghai în 2018. Copil şi-a asigurat un cec de 10.185 de dolari şi 12 puncte ATP.
Vasek Pospisil a ocupat în trecut locul 25 în clasamentul ATP, în 2014. Canadianul în vârstă de 32 de ani a fost măcinat de accidentări și nu a reușit să ajungă iar la nivelul atins în 2014/2015. El a ajuns la Wimbledon 2015 până în sferturile de finală, în timp ce la US Open a ajuns în optimi, la ediția din 2020.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo