Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Djokovic, după înfrângerea cu Zverev de la Tokyo: "E presiune când îți reprezinți țara la Jocurile Olimpice"

Alex Masgras

Publicat 30/07/2021 la 18:13 GMT+3

Novak Djokovic a fost eliminat de germanul Alexander Zverev în semifinalele turneului de tenis de la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Serbia's Novak Djokovic leaves the court

Credit imagine: Getty Images

Visul lui Novak Djokovic de a câștiga Golden Slamul a luat sfârșit astăzi. Numărul 1 mondial a încheiat astfel seria impresionantă de 22 de victorii. Printre aceste 22 de victorii se numără și cele două titluri de Grand Slam câștigate la Roland Garros și Wimbledon. Ultima înfrângere a sârbului a avut loc în luna mai, atunci când a pierdut în finala turneului de la Roma în fața lui Rafael Nadal.
picture

Djokovic, OUT de la Jocurile Olimpice. Zverev a plâns ca un copil după victoria carierei

Meciul de astăzi a început perfect pentru sârb. Acesta părea că se îndreaptă către finala mare de la Tokyo după ce a câștigat primul set cu 6-1. Lucrurile păreau că merg foarte bine pentru Nole și în setul 2, atunci când a reușit un break și a avut șansa să servească pentru 4-2. Din acel moment, sârbul a fost de nerecunoscut, iar nici cele mai optimiste scenarii ale lui Zverev nu puteau anunța ce avea să urmeze. Germanul a câștigat setul după ce a câștigat următoarele patru ghemuri, scor 6-3. Nici în setul decisiv lucrurile nu au stat mai bine pentru Djokovic, iar Zverev s-a calificat în finala de la Tokyo, scor 1-6, 6-3, 6-1.
"Mă simt îngrozitor. Pur și simplu, jocul meu s-a prăbușit. Eu m-am oprit, l-am lăsat pe Zverev să dicteze jocul, iar procentajul primului serviciu a fost scăzut. La nivelul acesta există presiune când joci pentru țara ta la Jocurile Olimpice", a spus Djokovic după partidă, potrivit presei din Serbia.

Djokovic poate în continuare să obțină două medalii la Tokyo

Chiar dacă a pierdut în semifinale astăzi, Djokovic își poate lua revanșa mâine. Începând cu ora 09:00, Novak Djokovic va reveni pe terenul central de la Tokyo pentru a juca în finala mică împotriva lui Pablo Carreno-Busta. Spaniolul a fost învins în semifinale de rusul Karen Khachanov, scor 3-6, 3-6.
Medalia de bronz din finala mică de la Tokyo nu este singura pe care Djokovic o poate obține mâine dimineață. Sârbul va juca și în finala mică în proba de dublu mixt alături de compatrioata Nina Stojanovic. Cei doi au fost învinși astăzi de perechea Elena Vesnina / Aslan Karatsev, care reprezintă Comitetul Olimpic Rus, scor (4)6-7, 5-7. În finala mică, cei doi sârbi vor întâlni perechea Ashleigh Barty / John Peers din Australia.
"Nu am venit la Tokyo fresh, am venit extenuat, mai ales din punct de vedere emoțional, dar am fost foarte motivat și cu o dorință uriașă de a câștiga o medalie pentru țara mea. Sper ca mâine să fructific măcar o șansă de a obține o medalie", a mai spus Novak Djokovic după meciurile de astăzi de la Tokyo.
Competițiile de la Tokyo se desfășoară în perioada 21 iulie - 8 august, iar toate competițiile se vor vedea pe Eurosport 1, Eurosport 1 HD, Eurosport 2, Eurosport 2 HD, Eurosport 4 K și pe Eurosport Player, cu acoperire integrală digital pe site-ul eurosport.ro și pe pagina de Facebook a Eurosport. În fiecare zi, pe eurosport.ro vei putea găsi programul de la Jocurile Olimpice.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo