Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Emma Răducanu, nicio șansă în fața Martei Kostyuk! Ucraineanca o întâlnește pe Simona Halep la Cluj în semifinale

Irina Aldea

Actualizat 29/10/2021 la 20:32 GMT+3

Emma Răducanu nu a avut nicio șansă în această seară în fața Martei Kostyuk, care a servit excelent și a returnat foarte bine, însă nici campioana de la US Open nu a mai jucat ca în meciurile precedente.

Emma Răducanu

Credit imagine: Getty Images

Cel mai așteptat duel din tenisul mondial feminin, Simona Halep – Emma Răducanu, se amână încă o dată. Cele două s-ar fi putut întâlni mâine la Cluj în penultimul act al turneului Transylvania Open, însă Marta Kostyuk a avut alte planuri. Sportiva din Ucraina, clasată pe locul 55 WTA, a evoluat azi la un nivel foarte bun, spre deosebire de Emma, care nu s-a regăsit deloc pe teren.
Kostyuk s-a calificat astfel în semifinalele turneului de la Transylvania Open după ce a învins-o pe Emma Răducanu cu scorul de 6-2, 6-1, la capătul unui meci care a durat 58 de minute de joc. Mâine, ucraineanca în vârstă de 19 ani va da peste principala favorită a turneului, Simona Halep.

Emma Răducanu, nicio șansă în fața Martei Kostyuk la Cluj

Marta Kostyuk a început partida din sferturi dictând punctele și ritmul jocului. De partea cealaltă a fielului, Emma Răducanu a părut fără răspuns în fața ucrainencei, fără soluție la jocul extra-ofensiv al adversarei sale. Per total, Kostyuk a fost de departe jucătoarea mai bună de pe teren. În plus, Emma Răducanu a părut în mod constant deranjată de loviturile adversarei și nu a reușit să iasă din iureșul în care a intrat.
În cealaltă semifinală a zilei de mâine se vor duela Anett Kontaveit, a doua favorită a turneului de la Cluj, cu Rebecca Peterson, care arată de asemenea un nivel foarte bun de joc. Deși toată lumea spera la un duel între Simona Halep și Emma Răducanu, se pare că va trebui să-l mai așteptăm. Doar la turneul de la Linz mai avem șansa anul acesta la un asemenea meci, acolo unde ambele jucătoare au confirmat prezența.
În prima semifinală de sâmbătă, Rebecca Peterson şi Anett Kontaveit se vor înfrunta nu mai devreme de ora 15.00. Simona Halep, principala favorită, va evolua, sâmbătă, nu mai devreme de ora 17.00, în semifinale la Transylvania Open.
LG iți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo