Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

US Open 2020: Principalele favorite ale tabloului de dublu, excluse

Cezara Paraschiv

Publicat 06/09/2020 la 03:56 GMT+3

Kristina Mladenovic și Timea Babos, principalele favorite ale probei de dublu, au fost excluse de la US Open 2020, după o circulară a autorităților sanitare statale, jucătoarea din Franța fiind forțată să stea în carantină după ce a intrat în contact cu Benoit Paire, depistat pozitiv cu COVID-19.

Timea Babos și Kristina Mladenovic nu au fost lăsate să joace în turul doi la US Open 2020

Credit imagine: SID

Campioanele de la Australian Open de la începutul acestui an au fost retrase de pe tabloul principal de dublu de la US Open, sâmbătă, înaintea duelului din faza optimilor de finală cu Gabriela Dabrowski și Alison Riske.
Kristina Mladenovic a fost în centrul controversei legate de "cazul Benoit Paire", numărându-se printre cei 7 sportivi plasați sub obeservație specială de organizatori în "bula din bulă" la New York. Vineri, după trei ore de așteptare și incertitudine, în urma unui lanț de intervenții la cel mai înalt nivel și negocieri purtate de USTA cu guvernatorul Andrew Cuomo, francezul Adrian Mannarino - aflat într-o situație similară cu cea a lui Mladenovic, a primit în cele din urmă acceptul de a juca meciul din turul trei pe tabloul masculin cu germanul Alexander Zverev. Sâmbătă însă, americanii au luat o decizie mult mai drastică.

Mladenovic, acuzații vehemente la adresaorganizării US Open 2020

Kristina Mladenovic a intrat sub lupa atentă a americanilor, după ce Benoit Paire a fost testat pozitiv pentru COVID-19, înainte de startul partidelor de pe tabloul principal. Retras imediat din competiție, francezul a atras însă probleme și pentru alți 11 sportivi care au avut contact cu el.
Organizatorii nu au luat însă măsuri unitar și ferm, de la început. Trei jucători, printre care și rusul Daniil Medvedev, au fost păsuiți de carantină, considerându-se că au avut contact limitat cu Paire. Mladenovic nu s-a numărat printre "norocoși", motiv pentru care a fost supusă unei monitorizări draconice. Kiki a lansat acuzații dure, declarând că simte că este tratată ca un "condamnat", ca și cum ar fi "în închisoare".
În cele din urmă, după ce a jucat trei meciuri la US Open (două la simplu - unde a fost eliminată de manieră șocantă, după ce a condus cu 6-1, 5-1 și unul la dublu feminin), Kristina Mladenovic și-a pierdut dreptul de joc, trăgând-o după ea și pe Timea Babos.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo