Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

#Favoriții Emma Răducanu, în turul 2 la US Open 2021! Britanica, victorie mare în primul tur la Flushing Meadows

Irina Aldea

Publicat 31/08/2021 la 22:00 GMT+3

Emma Răducanu, venită din calificări, merge în turul secund la US Open 2021 după ce a trecut de elvețianca Stefanie Voegele în minimum de seturi.

Emma Răducanu

Credit imagine: Getty Images

Emma Răducanu, care a ajuns până în optimile de finală la Wimbledon anul acesta, continuă să surprindă în circuitul feminin de tenis. Sportiva de origine română s-a calificat în turul secund la US Open după ce a învins-o pe Stefanie Voegele, scor 6-2, 6-3, la capătul unui meci care a durat o oră și 19 minute de joc.
Finalistă la turneul de la Chicago, desfășurat săptămâna trecută în Statele Unite ale Americii, Emma Răducanu continuă seria meciurilor foarte bune și reușește o nouă victorie de moral în primul tur la US Open, chiar la prima ei apariție pe tabloul principal. În continuare, Emma se va duela la New York cu Shuai Zhang, care a trecut în primul tur de americanca Baptiste.

Emma Răducanu, în turul 2 la US Open 2021

Emma Răducanu a fost nevoită să treacă de calificări pentru a ajunge pe tabloul principal la US Open. Sportiva reprezentând Marea Britanie le-a învins acolo pe Schoofs, Bolkvazde și Sherif și nu a cedat niciun set. Nici în turul inaugural nu a pierdut vreo manșă.
Rezultate de pe tabloul feminin de tenis:
  • Diyas - Anisimova 5-7, 2-6
  • Bencic - Rus 6-4, 6-4
  • Badosa - Van Uytvanck 6-4, 6-3
  • Trevisan - Vandeweghe 6-1, 7-5
  • Sevastova - Siniakova (6) 6-7, 3-6
  • Kostyuk - Sakkari 4-6, 3-6
  • Baptiste - Zhang 3-6, 4-6
  • Galfi - Martic 3-6, 2-6
  • Tomljanovic - Volynets 6-3, 6-1
Orice lovitură de la US Open de pe Eurosport vă este oferită de Unibet.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo