Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

#Favoriții Krejcikova e în premieră în sferturi la US Open, la prima participare! Cehoaica, victorie cu Muguruza

Irina Aldea

Actualizat 06/09/2021 la 08:10 GMT+3

Campioana de la Roland Garros de anul acesta, Barbora Krejcikova, s-a calificat în sferturile de finală la US Open 2021 după ce a trecut de Garbine Muguruza în minimum de seturi.

Barbora Krejcikova

Credit imagine: Getty Images

Barbora Krejcikova, ocupanta locului 9 WTA, și favorită numărul 8 pe tabloul principal de simplu, s-a calificat în sferturile de finală la US Open 2021 după ce a trecut de Garbine Muguruza în minimum de seturi, scor 6-3, 7-6 (4), la capătul unui meci care a durat o oră și 47 de minute de joc.
În continuare, pentru un loc în semifinale, Barbora Krejcikova se va duela la New York cu principala favorită după eliminarea australiencei Ash Barty, Aryna Sabalenka. Krejcikova se află în premieră pe tabloul de simplu feminin la US Open, însă cehoaica pare foarte familiarizată cu condițiile de joc de la Flushing Meadows.

Barbora Krejcikova, în premieră pe tabloul principal la US Open, în premieră în sferturi

Barbora Krejcikova s-a impus în fața ibericei Garbine Muguruza fără a fi deranjată prea mult de jocul adversarei. Iberica a încercat să revină în meci în ambele manșe și a părut în repetate rânduri că este pe drumul cel bun, dar cehoaica a preluat repede controlul și nu i-a dat voie adversarei să reintre în partidă.
La ediția din acest an US Open, Barbora Krejcikova le-a învins pe Sharma, McHale, Rakhimova și Muguruza și nu a cedat niciun set până în faza sferturilor de finală. În proba de dublu, Krejcikova a ajuns cel mai departe la US Open până în semifinale, la ediția din 2018.
Orice lovitură de la US Open de pe Eurosport vă este oferită de Unibet.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo