Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Specialiștii văd 2 mari favoriți la US Open, după eliminările lui Nadal și Medvedev. Cum arată cotele

Cristian Mihală

Publicat 06/09/2022 la 10:55 GMT+3

US Open are parte de o mulțime de surprize, astfel că bookmakerii au trebuit să se replieze înainte de sferturi și să reconsidere favoriții pentru câștigarea turneului. La masculin, Kyrgios și Alcaraz sunt cotați cu cele mai mari șanse să se impună, în timp ce la feminin Iga Swiatek rămâne marea favorită.

Rafael Nadal és Daniil Medvedev

Credit imagine: AFP

Daniil Medvedev și Rafael Nadal, principalii doi favoriți la Flushing Meadows, au părăsit competiția în faza optimilor de finală. Vom avea un campion nou de Grand Slam, niciunul dintre cei 8 jucători rămași în cursă netrecându-și în palmares până acum vreun GS. Singurii care au ajuns într-o finală sunt Kyrgios (Wimbledon), Ruud (Roland Garros) și Berrettini (Wimbledon), astfel că tabloul este unul extrem de deschis.
Totuși, specialiștii anticipează un ultim act între Nick Kyrgios și Carlos Alcaraz, sportivi care în teorie se ridică deasupra tuturor din punct de vedere al valorii. Australianul are un serviciu perfect și lovituri năpraznice, iar acum traversează cea mai bună formă din carieră. Wimbledon 2022, unde a pierdut finala cu Djokovic, i-a deschis pofta de performanță rebelului Nick, care e de nerecunoscut în multe momente: mult mai cenzurat, a demonstrat că poate să fie și profesionist și e capabil de sacrificii pentru a intra în rândul deținătorilor de Grand Slam.
Australianul are cele mai mari șanse să câștige competiția de la Flushing Meadows, cred specialiștii, dar sportivul de la Antipozi e secondat îndeaproape de Carlos Alcaraz. Fenomenul de doar 19 ani are șansa să devină cel mai tânăr număr unu mondial după US Open, dar cu siguranță că mai mult ar conta victoria finală decât poziția din clasament. După o primăvară fabuloasă, în SUA, Carlitos nu a mai fost la fel de constant, dar acum, revenit pe hardul din State, a arătat de ce e văzut de mulți urmașul lui Nadal, Federer și Djokovic.
picture

Rezumatul de la Alcaraz - Cilic, partidă terminată la 2:24 AM

Cotele la câștigarea US Open (masculin)
  • Nick Kyrgios - 2,63
  • Carlos Alcaraz - 2,88
  • Jannik Sinner - 6,5
  • Casper Ruud - 11
  • Matteo Berrettini - 11
  • Frances Tiafoe - 12
  • Andrey Rublev - 14
  • Karen Khachanov - 25
Sferturile de finală de la US Open, la masculin
  • Nick Kyrgios (23) - Karen Khachanov (27)
  • Matteo Berrettini (13) - Casper Ruud (5)
  • Jannik Sinner (11) - Carlos Alcaraz (3)
  • Andrey Rublev (9) - Frances Tiafoe (22)

Iga Swiatek rămâne marea favorită la US Open 2022

Iga Swiatek - Jessica Pegula e singurul sfert de finală de pe cele două tablouri care a "respectat" calculele hârtiei, față în față fiind favorita 1 și 8 din competiția de la New York.
Poloneza a avut o primă jumătate de an de excepție și se părea că, după retragerea lui Ash Barty, va domina total circuitul WTA. Nu a fost chiar așa, Iga pierzându-și între timp din consistența din primăvară. Chiar și așa, ea pare că e capabilă să își ducă jocul la un nivel inaccesibil tuturor celorlalte competitoare, astfel că e de înțeles de ce e văzută cu cele mai mari șanse la trofeu.
Cotele la câștigarea US Open (feminin)
  • Iga Swiatek - 2,75
  • Caroline Garcia - 5
  • Cori Gauff - 5
  • Aryna Sabalenka - 7
  • Ons Jabeur - 8
  • Jessica Pegula - 10
  • Karolina Pliskova - 14
  • Ajla Tomljanovic - 16
Sferturile de finală de la US Open, la feminin
  • Iga Swiatek (1) - Jessica Pegula (8)
  • Karolina Pliskova (22) - Aryna Sabalenka (6)
  • Cori Gauff (12) - Caroline Garcia (17)
  • Ons Jabeur (5) - Ajla Tomljanovic

Programul zilei de la US Open, pe Eurosport

Programul zilei marți US Open
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo