Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Duelul dintre Kyrgios și Tsitsipas încă produce ecouri! Tatăl australianului a răbufnit

Bianca Dumitru

Publicat 05/07/2022 la 16:41 GMT+3

Nick Kyrgios s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Wimbledon, eliminându-l din competiție, printre alții, pe Stefanos Tsitsipas, în 16-imi. După acel meci, tatăl australianului a comentat momentul în care grecul a fost aproape de a lovi un spectator cu o minge.

A fost haos la meciul Kyrgios - Tsitsipas. Momentul în care Nick a cerut descalificarea adversarului

Stefanos Tsitsipas și Nick Kyrgios au oferit, în turul 3 al turneului de la Wimbledon, unul dintre cele mai tensionate meciuri din ultimii ani.
Australianul a cerut minute în șir descalificarea lui Tsitsipas, după ce grecul a fost aproape să lovească un spectator cu o minge trimisă cu frustrare în tribună, după ce a pierdut setul doi.
Meciul a continuat și Kyrgios s-a impus în cele din urmă în 4 seturi, scor 6-7 (2), 6-4, 6-3, 7-6 (7), iar cei doi jucători și-a aruncat cuvinte grele la conferințele de presă. Tsitsipas s-a plâns că a fost hărțuit, subliniind că australianul face mereu circ pe teren, iar răspunsul lui Kyrgios nu a întârziat, el declanșând o adevărată tirada la adresa învinsului său.
Meciul dintre cei doi încă produce ecouri în lumea tenisului. Disputa și reacțiile sportivilor au fost comentate îndelung de mai multe voci importante. Acum, tatăl lui Nick a vorbit despre măsurile luate împotriva lui Stefanos Tsitsipas după incidentele de la finalul setului doi.
Giorgos Kyrgios a spus că dacă fiul său ar fi fost aproape de a lovi un spectator cu mingea, s-ar fi luat măsuri mai dure împotriva lui.
"Fiul meu ar fi fost descalificat pentru asta. Apoi este întrebat dacă vede un anumit dublu standard în tenis. Natural. Trebuie să menții aceeași linie cu toată lumea", a declarat Giorgos Kyrgios, pentru podcastul BBC Tennis.
Citește și:

TSITSIPAS ȘI-A CERUT SCUZE PENTRU MINGEA TRIMISĂ ÎN TRIBUNE

Momentul tensionat din finalul setului secund a fost declanșatorul scandalului din partida pe care Kyrgios a câștigat-o în turul 3 de la Wimbledon. Grecul nu a putut să-și stăpânească frustrarea, dar la final a admis că a greșit și și-a cerut scuze.
"A fost o mare eroare din partea mea! Nu voi mai face asta niciodată și mi-am cerut scuze. Nu știu ce mi-a trecut prin cap. Tot circul făcut de adversarul meu cred că mi-a afectat modul de a gândi", a spus Tsitsipas, vizibil afectat.
După succesul de sâmbătă, Nick Kyrgios a demonstrat că poate ajunge departe în acest turneu. După ce a trecut în optimi de Brandon Nakashima, scor 6-4, 4-6, 6-7 (2), 6-3, 2-6, australianul de pe locul 40 ATP va juca împotriva lui Cristian Garin.
Casele de pariuri îl plasează pe Kyrgios ca al trelea favorit la câștigarea singurului trofeu de Grand Slam disputat pe iarbă. Primii doi sunt Novak Djokovic și Rafael Nadal.
Wimbledon 2022 - 5 iulie, transmisiuni Eurosport 1&2
Turneul de la Wimbledon, al treilea Grand Slam al anului, este programat în perioada 27 iunie - 10 iulie și va fi transmis în direct pe Eurosport și Eurosport Player.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo