Nick Kyrgios, dezlănțuit la Wimbledon, la adresa lui Stefanos Tsitsipas: "Nu-l place nimeni, are probleme mari!"

Meciul dintre Nick Kyrgios și Stefanos Tsitsipas a atins cote uriașe de tensiune, dar disputa de pe teren a continuat și la conferința de presă, acolo unde ambii tenismeni nu s-au ferit de cuvinte.

Nick Kyrgios

Credit imagine: Getty Images

Stefanos Tsitsipas l-a numit pe Nick Kyrgios un "agresor bătăuș" după înfrângerea sa împotriva australianului în turul al treilea de la Wimbledon. Numărul 40 mondial a revenit după ce a pierdut primul set și l-a învins pe favoritul numărul 4. Victoria lui Kyrgios a venit după o partidă plină de incidente și momente pline de tensiune, în care australianul a cerut descalificarea gercului.
Cel mai controversat moment a fost în finalul setului al doilea. După ce a pierdut setul, Tsitsipas a lovit o minge în tribună și a fost la câțiva centimetri de a nimeri un spectactor. Kyrgios a făcut scandal, cerând descalificarea adversarului. Grecul a scăpat doar cu un avertisment, dar pentru Kyrgios asta nu a fost suficient. Timp de câteva minute, Kyrgios a refuzat să joace - cerând să vorbească cu supervizorul turneului și cu alți arbitrii. El a amenințat că va părăsi terenul înainte de a relua lupta la începutul celui de-al treilea set.
CITEȘTE ȘI:

Kyrgios i-a răspuns lui Tsitsipas la Wimbledon, după ce grecul a spus că a fost hărțuit pe teren

După ce Tsitsipas a spus că Nick Kyrgios l-a hărțuit pe teren, replica australianului nu a întârziat: "Nu sunt sigur cum l-am hărțuit. El era cel care trimitea mereu mingea spre corpul meu, el era cel care... a lovit un spectator, el și nu eu. Eu nu am făcut nimic. De fapt, în afară de a merge de câteva ori la arbitru pentru a mă plânge nu am făcut nimic. Nimic față de el care să fie lipsit de respect. Nu l-am lovit cu mingi. Și eu aș fi destul de supărat să pierd în fața cuiva două săptămâni la rând. Poate că ar trebui să-și dea seama cum să mă bată de câteva ori înainte să vorbească despre mine.
Nu-mi pasă de ce zice el. El e atât de moale... să vii aici și să spui că te-am intimidat, e atât de moale. Nu suntem deloc făcuți din același material. Eu mă confrunt cu tipi care sunt competitori adevărați. Dacă el este afectat după meciul de azi, asta ține doar de el. Sincer cred că el face ca meciul ăsta să fie despre mine. Are probleme mari. Eu sunt foarte bine în vestiar, am mulți prieteni, eu sunt unii dintre acei tipi apreciați în vestiar. El nu e plăcut de nimeni", a spus Kyrgios la conferința de presă de după meci.
Turneul de la Wimbledon, al treilea Grand Slam al anului, este programat în perioada 27 iunie - 10 iulie și va fi transmis în direct pe Eurosport și Eurosport Player.
picture

Wimbledon 2022 - 3 iulie, transmisiuni Eurosport 1&2

Credit imagine: Eurosport

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo