Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

#Favoriții Alexander Zverev s-a calificat în turul doi la Wimbledon 2021, după o victorie clară în fața lui Griekspoor

Eurosport
DeEurosport

Actualizat 29/06/2021 la 17:17 GMT+3

Wimbledon 2021 | Zverev s-a calificat în turul secund al turneului de la All England Club, după ce a trecut rapid de Tallon Griekspoor, într-un meci de trei seturi.

Alexander Zverev

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Timeea Franțescu
Alexander Zverev s-a calificat astăzi în cel de-al doilea tur al turneului de la Wimbledon, după ce l-a învins pe olandezul Tallon Griekspoor, locul 124 ATP. Germanul, favorit patru la cucerirea trofeului, s-a impus în doar o oră și 34 de minute, într-un meci încheiat cu scorul 6-3, 6-4, 6-1.
Zverev a câștigat repede primul set, cu scorul de 6-3. Deși a ajuns la 5-1 în doar 25 de minute, adversarul său a reușit să-i cucerească serviciul în finalul primului set, obținând astfel primul break din partidă. Cu toate acestea, germanul a închis setul pe serviciul său cu un game alb, după 30 de minute.

Wimbledon 2021: ALEXANDER ZVEREV, ÎN TURUL DOI LA All England Club

Deși Griekspoor, condus cu 3-0, părea că revine în set, câștigând la rând serviciul și break-ul în fața germanului, olandezul nu a profitat de această șansă. Setul doi a fost ceva mai echilibrat, dar, cu toate acestea, Zverev s-a impus și de această dată, câștigându-l cu 6-4.
Setul trei s-a desfășurat fără probleme pentru Sascha. În afară de un singur game, acesta nu i-a cedat nimic olandezului. Astfel, germanul a reușit să închidă partida cu scorul 6-3, 6-4. 6-1.
Zverev trece cu bine peste primul meci de la All England Club, urmând să joace în turul doi al turneului cu învingătorul dintre Sandgren și Gombos. Pe Sandgren l-a mai întâlnit odată în circuit, la Washington, în 2017, unde l-a învins cu scorul de 7-5, 7-5, însă un posibil meci cu Gombos ar fi o premieră pentru tânărul jucător german. Cea mai bună performanță a lui Sascha la turneul de la Wimbledon a fost calificarea în optimile de finală din 2017.
Orice lovitură de la Wimbledon vă este oferită de Unibet.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo