Articol scris de Alex Masgras
În primul tur de la All England Club, Nick Kyrgios (60 ATP) a trecut de francezul Ugo Humbert (25 ATP) în 5 seturi, scor 6-4, 4-6, 3-6, 6-1, 9-7, după o partidă care s-a desfășurat pe durata a două zile. Cu toate că au fost mai multe voci care spuneau că australianul în vârstă de 26 de ani nu s-ar fi pregătit cum trebuie, Kyrgios a demonstrat în partida cu Humbert că cei care l-au criticat s-au înșelat.
De la începutul pandemiei, Nick Kyrgios a jucat doar în două turnee, ambele în țara sa, la Australian Open și la un turneu pregătitor dinaintea primului turneu de Grand Slam al anului. Acesta a ales să nu călătorească din motive de siguranță, dar și din cauza programului foarte strict pe care jucătorii trebuiau să îl respecte în timpul turneelor ATP, recunoscând că nu ar fi putut să reziste din punct de vedere mental cu aceste restricții.
Tenis
A dat-o Kyrgios la pace cu Novak Djokovic? Nole, sincer la Torino: "M-a surprins că a spus asta!"
18/11/2021 LA 16:19

Wimbledon 2021: Nick Kyrgios "Mi-au spus că nu pot veni de pe canapea și să joc la cel mai înalt nivel"

Revenit la Wimbledon, turneu pe care îl consideră cel mai mare turneu de tenis din lume, Nick Kyrgios s-a calificat în turul al doilea și a simțit nevoia să le răspundă contestatarilor săi: "Mulți oameni mi-au spus că nu am cum să vin de pe canapea și să joc la cel mai înalt nivel. Oameni buni, îmi cunosc jocul și știu cum să joc pe iarbă. Nu îmi e frică de nimeni de pe tablou", a spus Nick Kyrgios.
Acum pe locul 60 în clasamentul ATP, jucătorul australian spune că nu contează cât se pregătește, pentru că mereu va da totul și că are încredere în abilitățile sale: "Practic sportul ăsta de la 7 ani. Aș putea să mă pregătesc și două zile, nu contează. O să ies pe teren și o să dau totul". În turul următor, Nick Kyrgios îl va întâlni pe italianul Gianluca Mager, locul 77 ATP.
Orice lovitură de la Wimbledon de pe Eurosport vă este oferită de Unibet.
Tenis
Kyrgios, despre cine este THE GOAT din tenis: "Fără Federer, nu ar fi existat Djokovic sau Nadal!"
16/11/2021 LA 06:08
Tenis
Nick Kyrgios, declarație tranșantă privind GOAT-ul din tenis: "El e cel mai mare! Are o aură aparte"
18/10/2021 LA 16:05