Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

#PerformanțeleRomânilor Ana Bogdan, eliminată în turul 1 la Wimbledon 2021! Înfrângere grea cu Anastasia Pavlyuchenkova

Irina Aldea

Actualizat 30/06/2021 la 14:23 GMT+3

Wimbledon 2021 | Ana Bogdan este și ea eliminată din competiție încă din primul tur de către finalista de la Roland Garros, Anastasia Pavlyuchenkova.

Ana Bogdan

Credit imagine: Getty Images

Din păcate, România rămâne cu doar trei reprezentante pe tabloul principal de la Wimbledon! Ana Bogdan, a 92-a jucătoare a lumii, a cedat azi în turul inaugural în fața Anastasiei Pavlyuchenkova după un meci de două seturi, scor 2-6, 2-6, la capătul unui meci care a durat mai puțin de o oră de joc.
În continuare, finalista de la Roland Garros se va duela în turul 2 la All England Club cu învingătoarea meciului dintre Astra Sharma, lucky loser, și Kristyna Pliskova. Cel mai departe, Pavlyuchenkova a ajuns la Wimbledon până în sferturile de finală, în 2016.

Wimbledon 2021 | Ana Bogdan, OUT în primul tur la All England Club

În primul set al întâlnirii dintre Ana Bogdan și Anastasia Pavlyuchenkova, sportiva noastăr a început meciul la serviciu cu foarte mare încredere, însă rusoaica a reușit să doboare această încredere cu retururi foarte bune, iar nivelul de joc al româncei a scăzut treptat. În manșa inaugurală, două break-uri au făcut diferența în favoarea finalistei de la Roland Garros.
România le mai are în concurs pe Irina Begu care va juca în compania Petrei Martic (în turul al doilea), pe Sorana Cîrstea, care va juca cu Samantha Murray în turul întâi, și pe Patricia Țig, care de asemenea va juca în turul întâi cu Daria Kasatkina. Din păcate, în primul tur ne-au părăsit Monica Niculescu și Mihaela Buzărnescu, iar Simona Halep, campioana en-titre, s-a retras înaintea turneului din cauza problemelor la gamba stângă.
Orice lovitură de la Wimbledon de pe Eurosport vă este oferită de Unibet.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo