Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Simona Halep, ultimele detalii despre starea sa fizică! Ce așteptări are românca la Wimbledon

Nicu Savin

Publicat 26/06/2022 la 19:59 GMT+3

Simona Halep a susținut astăzi conferința de presă de dinaintea Grand Slam-ului de la Wimbledon și le-a transmis vești excelente fanilor. Românca a declarat că s-a refăcut complet după accidentarea suferită la Bad Homburg și a menționat că este încrezătoare înainte de turneul de la All England Club.

Simona Halep, Roland Garros 2022

Credit imagine: Eurosport

Simona Halep le-a dat emoții fanilor în timpul turneului de la Bad Homburg. Românca s-a retras înaintea semifinalei cu Bianca Andreescu, acuzând o ușoară accidentare la gât. Aceasta a menționat la vremea respectivă că nu a fost nimic grav, dar a preferat să nu riște înaintea turneului de la Wimbledon.
La conferința de presă de dinaintea celui de-al 3-lea Grand Slam al anului, Simona și-a liniștit suporterii, menționând că este aptă 100% din punct de vedere fizic. Campioana din 2019 de la All England Club a punctat că e nerăbdătoare să joace din nou pe iarba londoneză și este încrezătoare că o poate face la un nivel ridicat.
"Mă simt mai bine de la zi la zi. Sunt sănătoasă. Acum mi-am revenit în doua zile. A fost suficient pentru mă recupera complet la gât.
Mă simt încrezătoare. Am avut meciuri bune săptămâna trecută pe iarbă. Dar pe iarbă nu se știe niciodată. Așa că aștept cu nerăbdare fiecare zi în care exersez aici pentru a intra în formă, pentru a avea acea senzație de teren. Acum am o legătură aparte cu suprafața, pentru că în 2019 am jucat foarte bine. Deci am amintiri grozave.
Am impresia că pot juca bine pe iarbă, dar nu se știe niciodată. Așa că o să iau fiecare zi în parte. Deja aştept cu nerăbdare primul meci. Va fi, sperăm, unul bun", a spus Simona în fața jurnaliștilor.
În ce fază a competiției va ajunge Simona Halep la Wimbledon 2022?
Citește și:

Simona Halep se așteaptă la un meci greu cu Muchova

Adversara Simonei Halep din primul tur va fi Karolina Muchova. Cehoaica este pe locul 82 WTA, dar această poziție nu reflectă valoarea sa, care este mult mai mare. Sferfinalistă la All England Club anul trecut, Muchova a coborât atât de mult în clasament din cauza unor probleme medicale. În acest an a fost nevoită să se retragă de două ori, iar starea sa de sănătate este încă o enigmă.
Simona a spus că se așteaptă la un meci greu în fața cehoaicei, dar a subliniat că o cunoaște foarte bine, semn că știe ce are de făcut pentru a o învinge. Românca a punctat că nu și-a trasat vreu obiectiv la Wimbledon, dorind să se axeze în special pe perfecționarea jocului.
"Da, va fi o primă rundă foarte grea. Știu că Muchova joacă foarte bine. O cunosc foarte bine. Va fi o mare provocare.
Nu am nimic de pierdut. Anul acesta am spus că îmi voi acorda timp să mă perfecționez cât mai mult în ceea ce trebuie. Anul trecut a fost cel mai dificil.Așa că încerc doar să mă bucur. De fiecare dată când pășesc pe teren, cred că am șansa mea. Așa că o să lupt pentru asta", a spus românca.
Simona Halep și Karolina Muchova se vor duela marți în turul 1 de la Wimbledon, la o oră care va fi anunțată ulterior de organizatori.
Turneul de la Wimbledon se va desfășura în perioada 27 iunie - 10 iulie 2022 și va fi în direct și în exclusivitate pentru România pe canalele Eurosport și pe Eurosport Player.
Wimbledon 2022 - 27 iunie, transmisiuni Eurosport 1&2
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo