Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Actorul Michael Fassbender este pregătit pentru Cursa de 24 de ore de la Le Mans

Alex Masgras

Publicat 07/06/2022 la 14:01 GMT+3

Michael Fassbender, cunoscutul actor nominalizat de două ori la premiile Oscar, va participa pentru prima oară în Cursa de 24 de ore de la Le Mans.

Michael Fassbender

Credit imagine: Getty Images

Michael Fassbender, actorul cunoscut pentru rolurile sale în X-Men, Inglorious Basterds sau Prometheus va participa la finalul acestei săptămâni în Cursa de 24 de ore de la Le Mans. Acesta le va călca pe urme altor actori celebrii, precum Paul Newman sau Patrick Dempsey, participând în cadrul celei mai cunoscute curse de anduranță din lume.
Circuitul de la Le Mans nu îi este străin lui Fassbender, care a fost oaspete de onoare în 2018 și a pilotat pe acest circuit în cadrul Porsche Carrera Cup, înaintea ediției din 2020 de la Le Mans. De asemenea, el a participat și la testele din 2021.
El va participa alături de Zach Robichon și Matt Campbell într-un Porsche 911 RSR-19, după ce s-a pregătit timp de patru ani pentru acest moment:
"Este incitant și înfricoșător. Istoria și respectul pe care îl primește acest loc fac asta, sper să am o prestație bună, după această aventură de patru ani. Simt că mai era nevoie de alți patru ani. În orice caz, este aproape de necrezut că mă aflu aici.
Este ceva ce creează dependență, e greu de spus în cuvinte. În momentul în care părăseam circuitul voiam să revin pe el imediat. Chiar și prin oraș, îți poți da seama că le curge prin vene cursa. Sunt curse cu motor adevărate", a spus Fassbender pentru site-ul oficial de la Le Mans.

Michael Fassbender, despre asemănările dintre actorie și curse

Michael Fassbender a vorbit înaintea cursei de la Le Mans și despre asemănările dintre actorie și curse. Acesta s-a pregătit foarte serios pentru cursa de la finalul acestei săptămâni, spunând că va redeveni actor abia după ce se termină sezonul de curse:
"Când sezonul se încheie, atunci redevin actor. Este important să le separi, pentru că în curse ai nevoie de foarte multă atenție, de dedicare. Dacă fac ceva, dau 100%.
Sunt câteva asemănări între actorie și curse, este vorba despre foarte multe informații pe care trebuie să le procesezi, să nu te gândești la trecut sau viitor, să fii concentrat doar la prezent și să rămâi concentrat și relaxat. E un sentiment care creează dependență", a mai spus Michael Fassbender.
Cursa de 24 de ore de la Le Mans este în direct în acest weekend pe Eurosport și Eurosport Player.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo