Eurosport
Toyota a distrus din nou concurența în cursa de 24 de ore de la Le Mans! Rezultatele complete
De
Publicat 12/06/2022 la 16:47 GMT+3
Toyota își continuă hegemonia în Campionatul Mondial de anduranță. Constructorul japonez a dominat categoric cursa de 24 de ore de la Le Mans, acaparând primele două poziții la clasa hypercar. Față de anul trecut s-a schimbat doar monopostul câștigător, de această dată triumfând mașina #8, condusă de Sebastien Buemi, Brendon Hartley și Ryo Hirakawa.
'Victory for Toyota' - Winners Brendon Hartley, Sebastien Buemi, Ryo Hirakawa celebrate Toyota Gazoo glory at Le Mans
Credit imagine: Eurosport
Cea de-a 90-a ediție a cursei de 24 de ore de la Le Mans nu a lăsat loc de surprize la clasa hypercar, acolo unde Toyota nu a avut rival. După un start haotic, marcat de un accident serios, cea mai importantă cursă de anduranță din lume a avut o desfășurare exact așa cum anticipau specialiștii, cu cele două mașini ale constructorului japonez luptând pentru victorie.
Toyota Gazoo Racing #8, pilotată de Brendon Hartley, Sebastien Buemi și Ryo Hirakawa, a câștigat în fața surorii Toyota Gazoo Racing #7, la volanul căreia au fost Mike Conway, Jose Maria Lopez și Kamui Kobayashi, cei care au triumfat în 2021. Diferența a fost una destul de mică pentru o asemenea cursă: două minute și 42 de secunde. Podiumul a fost completat de mașina Glickenhaus #709, cu Ryan Briscoe, Franck Mailleux și Richard Westbrook împărțind volanul.
Toyota nu a avut rival în cursa de 24 de ore de la Le Mans
Așadar, Toyota a ajuns la 5 victorii consecutive la Le Mans. Pentru anul viitor se anunță însă o luptă mult mai palpitantă, deorece Ferrari și Porche lucrează intens la creearea unor monoposturi care să pună în pericol dominația japonezilor din ultima vreme.
Jota a dominat categoric clasa LMP2. Mașina nr. 38 s-a menținut în vârf pentru majoritatea celor 24 de ore. Primele tururi ale mașinii conduse de Antonio Felix de Costa, William Stevens și Roberto Gonzalez au stabilit reperul pentru toate celelalte mașini LMP2 și nimic nu s-a schimbat până la final.
Pe locul doi la această clasă a încheiat mașina echipei Prema Olrem, condusă de Robert Kubica, Louis Deletraz și Lorenzo Colombo, în timp ce podiumul a fost completat de a doua mașină a celor de la Jota (Oliver Rasmussen, Ed Jones și Jonathan Aberdein).
La clasa GTE Pro, Porsche GT #91, condus de Frederic Makowiecki, Gianmaria Bruni și Richard Lietz a fost învingător. AF Corse #51 a lui James Calado, Alessandro Pier Guidi și Daniel Serra s-a clasat pe locul al doilea, iar AF Corse #52 a lui Miguel Molina, Davide Rigon și Antonio Fuoco a terminat pe locul 3.
Mașina TF Sport #33 a preluat conducerea clasei GTE Am peste noapte și a și-a păstrat prima poziție până la final. Marco Sorensen, Ben Keating și Henrique Chaves au fost piloții care au obținut o victorie de senzație la clasa repectivă.
Unul dintre punctele de atracție ale acestei ediții a fost prezența în cursă a celebrului actor Michael Fassbender, nominalizat de două ori la premiile Oscar. Acesta a simțit pe propria piele ce înseamnă o asemenea competiție și nu s-a descurcat deloc grozav, fiind implicat în două accidente.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo