Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Michael Fassbender, cu zâmbetul pe buze la Le Mans: "A fost frumos să fiu pe circuit"

Alex Masgras

Publicat 11/06/2022 la 10:52 GMT+3

Michael Fassbender s-a distrat pe seama prestației sale din cadrul Hyperpolului Cursei de 24 de ore de la Le Mans.

Le Mans : Inerview of Fassbender

Credit imagine: Eurosport

Michael Fassbender, actorul nominalizat de două ori la premiile Oscar, cunoscut pentru rolurile sale din filmele X-Men sau Inglorious Basterds, participă în acest weekend la Cursa de 24 de ore de la Le Mans.
Starul de la Hollywood pilotează un Porsche 911 RSR pentru Proton Competition, în ceea ce reprezintă debutul său la cea mai importantă competiție de anduranță din lume.
În timpul calificărilor, îl al patrulea tur cronometrat al său în calificările LM GTE Am, actorul a provocat un accident, pierzând controlul într-un viraj de mare viteză, obligând stewarzii să fluture steagul roșu. Din fericire, Fassbender a scăpat fără vreo zgârietură și Porsche a confirmat că acesta este bine.
Fassbender a vorbit și despre experiența sa la volanul Porsche 911 RSR:
"A fost frumos să fiu pe circuit și să fiu constant. Încet, dar constant", a spus acesta cu zâmbetul pe buze.
"A fost frumos să ies noaptea pe circuit. Evident, totul a fost compromis de greșeala mea, așa că am ieșit doar pe circuit pentru a îmi recâștiga încrederea și seta un timp.
Visul s-a transformat în coșmar când am lovit parapetul. Este grozav să fiu aici. Este o onoare uriașă și un privilegiu pentru mine să fiu aici. A fost un moment nefericit, dar mă bucur să revin pe circuit.
Mecanicii au făcut o treabă nemaipomenită. Avem o echipă fenomenală aici. Nu pot să le mulțumesc suficient de mult, au muncit toată noaptea pentru a reface mașina. Din fericire, voi putea să îmi continui visul, dar putea fi sfârșitul poveștii", a mai spus Fassbender.
Citește și:

Cursa de 24 de ore de la Le Mans se află la ediția cu numărul 90

Fassbender le va călca pe urme altor actori celebrii, precum Paul Newman sau Patrick Dempsey, participând în cadrul celei mai cunoscute curse de anduranță din lume.
Circuitul de la Le Mans nu îi este străin lui Fassbender, care a fost oaspete de onoare în 2018 și a pilotat pe acest circuit în cadrul Porsche Carrera Cup, înaintea ediției din 2020 de la Le Mans. De asemenea, el a participat și la testele din 2021.
El va participa alături de Zach Robichon și Matt Campbell într-un Porsche 911 RSR-19, după ce s-a pregătit timp de patru ani pentru acest moment.
Anul acesta, Cursa de 24 de ore de la Le Mans va ajunge la ediția cu numărul 90. Cea mai cunoscută cursă de anduranță din lume se va bucura de tribune pline pe Circuit de la Sarthe la finalul acestei săptămâni, după ce în 2020 s-a desfășurat cu porțile închise, iar anul trecut au existat restricții în ceea ce privește numărul de spectatori.
Cursa de 24 de ore de la Le Mans este în direct în acest weekend pe Eurosport și Eurosport Player.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo