Barca feminină de 8+1 a României a ratat podiumul olimpic. Dar canotajul și-a depășit norma la Tokyo!

Delegația tricoloră a cucerit patru medalii până acum la Jocurile Olimpice, dintre care trei au fost aduse de canotaj. Un aur prin barca feminină de dublu vâsle și două de argint prin echipajele masculine de dublu rame și patru rame.

Ancuța Bodnar, Simona Radiș (România)

Credit imagine: Facebook

Ultima zi cu întreceri de canotaj la Jocurile Olimpice de la Tokyo a adus și o ultimă finală pentru România. Barca feminină de 8+1 a încercat să aducă a patra medalie pentru forul condus de Elisabeta Lipă, dar parcursul în finală nu a fost conform așteptărilor.
Echipajul românesc a terminat pe locul 6, după o cursă în care a fost pe aceeași poziție la toate punctele intermediare de cronometraj. Magdalena Rusu, Viviana Bejinariu, Georgiana Dedu, Maria Tivodariu, Ioana Vrînceanu, Amalia Bereş, Mădălina Bereş, Denisa Tîlvescu, Daniela Druncea nu au prins cea mai bună zi. Drept dovadă, Denisei Tîlvescu, stricul bărcii noastre, i s-a făcut rău de la efort și a fost luată cu scaunul rulant de pe ponton.

Canotajul românesc și-a asumat 1-2 medalii înainte de a veni la Tokyo

Dincolo de acest moment neplăcut și locul 6 ocupat de barca de 8+1 în finală, canotajul și-a făcut norma și chiar a depășit-o la Jocurile Olimpice. După ediția Londra 2012 fără medalii și un bronz la Rio 2016, România a cucerit nu mai puțin de 3 medalii la această disciplină la actuala ediție. Totodată, a avut alte două echipaje în finale, iar toate bărcile calificate pentru Tokyo s-au clasat în Top 10! Înaintea deplasării la Jocurile Olimpice, Federația Română de Canotaj și-a asumat în fața Comitetlui Executiv al COSR câștigarea a 1-2 medalii.
Pentru Ancuța Bodnar și Simona Radiș, Tokyo va rămâne pentru totdeauna, probabil, cea mai frumoasă amintire din carieră, pentru că aici au devenit în permieră campioane olimpice. Cele două fete au câștigat medalia de aur la dublu vâsle și au readus România pe cea mai înaltă treaptă olimpică la canotaj după o pauză de 12 ani.
picture

Jocurile Olimpice: Bodnar și Radiș au luat aurul olimpic la dublu vâsle feminin

Sursa video: Eurosport

De excepție a fost și parcursul echipajelor masculine de două rame și patru rame. Atât Marius Cozmiuc și Ciprian Tudosă (2-), cât și Mihăiţă Ţigănescu, Mugurel Semciuc, Ştefan Berariu şi Cosmin Pascari (4-) au obținut medaliile de argint. Canotajul masculin a revenit pe podium la Jocurile Olimpice după o pauză de 29 de ani.
Promisiuni sunt și pentru Paris 2024, pentru că multe dintre aceste echipaje calificate la Tokyo sunt la început de drum.
Toate evenimentele de la Jocurile Olimpice de la Tokyo sunt transmise în direct pe Eurosport Player.
Competițiile de la Tokyo se desfășoară în perioada 21 iulie - 8 august, iar toate competițiile se vor vedea pe Eurosport 1, Eurosport 1 HD, Eurosport 2, Eurosport 2 HD, Eurosport 4 K și pe Eurosport Player, cu acoperire integrală digital pe site-ul eurosport.ro și pe pagina de Facebook a Eurosport. În fiecare zi, pe eurosport.ro vei putea găsi programul de la Jocurile Olimpice.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo