Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Campionatele mondiale de ciclism: 4 mari favoriți la medalii, la proba de contratimp

Cristian Mihală

Actualizat 17/09/2021 la 13:26 GMT+3

Campionatele Mondiale de ciclism din Flandra încep la finalul acestei săptămâni, iar prima mare cursă va fi reprezentată de contratimpul individual masculin. Filippo Ganna (Italia) vrea să își apere titlul cucerit în 2020, dar Van Aert, Evenepoel sau Kung visează și ei să îmbrace tricoul curcubeu.

Filippo Ganna durante la prova a cronometro agli Europei di Trento 2021 - Getty Images

Credit imagine: Getty Images

43,3 kilometri vor avea de străbătut duminică contratimpiștii, între Knokke-Heist și Bruges. Este un traseu plat, pentru specialiști. Din acest motiv, probabil, Primoz Roglic, campionul olimpic al disciplinei, a renunțat să mai ia startul, în locul lui urmând a participa, pentru Slovenia, Tadej Pogacar. Câștigătorul Turului Franței din ultimii doi ani a demonstrat că are abilități de contratimpist, dar, ca și Roglic, are nevoie de cățărări pentru a câștiga timp în raport cu cei cu motoare diesel, pentru a avea șanse la podium. Nu e cazul la Mondiale de așa ceva, astfel că Pogacar va viza, cel mai probabil, doar un loc între primii 10.
Pe lângă Roglic, de la start vor lipsi și Tom Dumoulin, care a avut un accident în urmă cu o săptămână, când a fost lovit de o mașină, dar și Rohan Dennis (dublu campion mondial), Australia aducând doar o echipă pentru cursa de șosea.

Favoriții la Mondialele de ciclism (contratimp)

Filippo Ganna (Italia) pleacă din postura de mare favorit, chiar dacă a fost învins acum o săptămână la Campionatele Europene. Campionul mondial de anul trecut u a avut un an așa cum și-ar fi vrut pe șosea, la Jocurile Olimpice termiând abia pe 5 la contratimp. Traseul de la Tokyo a fost unul mult mai prietenos cu cățărătorii, motiv pentru care Roglic a câștigat aurul. Ganna și-a luat revanșa la JO pe velodrom, unde a dus Italia spre aur în proba de pursuit.
Traseul din Flandra i se potrivește excelent italianului, care, dacă va regăsi forma din 2020, nu are cum să fie oprit din drumul spre aur.
Wout Van Aert, argintul de anul trecut de la Mondiale, vine după un 2020 excepțional. A câștigat 3 etape în Turul Franței: o rundă de sprint, o etapă montană și un contratimp. El a fost al doilea la Jocurile Olimpice în cursa de șosea, dar nu a fost la fel de puternic la contratimp, unde pleca mare favorit. Forma lui e una senzațională în continuare, în Turul Marii Britanii, săptămâna trecută, trecându-și în palmares 4 victorii de etapă și generalul.
Marele obiectiv al belgianului va fi cursa de șosea, însă acolo surprizele pot să apară mult mai ușor. Evoluând și acasă, Van Aert va da cu siguranță totul și la contratimp.

Evenepoel, varianta 2 pentru Belgia la contratimpul de la Mondiale

Belgia are și o altă variantă pentru medalii, în cazul în care Van Aert nu va da randamentul scontat. Remco Evenepoel (21 de ani) a fost considerat copilul teribil al ciclismului, mulți comparându-l cu legendarul Eddy Merckx. Remco nu a devenit încă un "canibal", însă la acest lucru a contribuit decisiv căzătura teribilă din Il Lombardia, de anul trecut.
Între timp, rutierul lui Deceuninck-QuickStep și-a reintrat în formă, dovadă locul 3 de la Europene, la contratimp, dar și locul secund din proba de șosea. În plus, la Yorkshire, acum doi ani, a luat argintul mondial, după ce în 2018 devenise campion mondial la contratimp, la juniori.
Evenepoel nu va fi la fel de aerodinamic precum Ganna și nici nu va putea să dezvolte aceeași viteză, în linie dreaptă, dar poate recupera în viraje și nu e exclus să termine proba de duminică având o medalie la gât.
Al 4-lea mare favorit este Stefan Kung, bronzul din 2020. Ajuns la 27 de ani, elvețianul a trecut la alt nivel anul acesta, iar la Europenele de la Trento a dat peste cap toate calculele, câștigând aurul în fața lui Ganna și Evenepoel.
Kung a dezvăluit fără rețineri că marele său obiectiv pentru finalul de sezon e cucerirea titlului mondial la contratimp și, dacă va repeta parcursul fantastic din urmă cu o săptămână, cu siguranță că va lupta cel puțin pentru o medalie.
Steffan Bissiger (Elveția) e probabil cel mai bun dintre ceilalți rutieri care vor lupta duminică în proba de contratimp, fiind singurul care ar putea să le strice planurile la medalii celor menționați mai sus. În rest, rutieri ca Mikkel Bjerg și Kasper Asgren (Danemarca), Remi Cavagna (Franța), Joao Almeida (Portugalia), Brandon McNulty (USA), Stefan Bissigger, Tadej Pogacar (Slovenia) sau Ethan Hayter (Great Britain) pot reuși rezultate bune, dar le va fi greu să spere la mai mult de o clasare în top 5.
Cursa de contratimp de la Mondialele de ciclism vor fi în direct pe Eurosport 4K duminică, de la ora 16:15.
Campionatele Mondiale de ciclism
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo