Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Giro d'Italia 2021 | Jai Hindley speră să poată repeta performanța de anul trecut

Nicu Savin

Publicat 03/05/2021 la 12:35 GMT+3

Giro d'Italia 2021 | Au mai rămas doar 5 zile până la startul primului mare tur ciclist al sezonului. Jai Hindley a terminat pe locul doi la general ediția precedentă iar tâmărul australian este hotărât să repete evoluția peste așteptări din 2020.

Jai Hindley (Sunweb) beim Giro d'Italia 2020

Credit imagine: Getty Images

Jai Hindley a fost aproape de a produce o surpriză imensă în Turul Italiei din 2020. Australianul a fost a 2-a variantă a celor de la Sunweb pentru clasamentul general, dar s-a descurcat mai bine față de Wilco Kelderman și a preluat tricolul roz în etapa a 20-a.
Din nefericire pentru el, contratimpul din ultima etapă i-a fost fatal, pierzând locul 1 în fața lui Tao Geoghegan Hart (INEOS).
Hindley revine după 6 luni în Giro și chiar dacă nu a avut rezultate notabile în acest start de sezon, rutierul de la DSM speră că va atinge vârful de formă în următoarele săptămâni. În 2021, Hindley a particpat la 3 curse pe etape, fără a obține vreun rezultat notabil: a fost abia al 18-lea la general în Paris-Nice și abandonat în turul Catalunyei din cauza problemelor legate de Covid și în Turul Alpilor, din cauza unei căzături în penultima etapă.
"Nu a fost chiar ideal să părăsesc astfel Turul Alpilor, dar asta se întâmplă în cursele de ciclism. Ar fi fost bine să parcurg și ultima etapă din punct de vedere moral, dar nu cred că este sfârșitul lumii.", a declarat Hindley, citat de Cycling News.

Giro 2021 | Jai Hindley, încrezător că poate repeta performanța din 2020

Pandemia nu i-a permis lui Hindley să se întoarcă în Australia, astfel că el s-a pregătit intens pentru Giro în Europa. Înaintea startului din Giro, rutierul de 24 de ani speră că va putea repeta performanța de anul trecut și este încrezător în forțele sale, menționând că pregătirea din acest an a fost similară cu cea din 2020.
"Anul trecut, cred că toată echipa a făcuto cursă foarte bună. Am venit cu un nivel destul de bun, dar apoi ne-am intrat cu adevărat în ritmul nostru în ultima săptămână. Sperăm că putem face asta din nou. Așa cum am spus, totul a fost similar cu anul trecut în ceea ce privește pregătirea, așa că vom vedea.
Cred că este vorba mai mult de nivelul de performanță. Vreau doar să pot călători cum am făcut-o anul trecut, la un nivel similar. Desigur, vrei să te descurci bine, iar rezultatul final este destul de important. Dar cred că pentru mine este important să fiu la același nivel cu anul trecut. Aș vrea să-mi consolidez abilitatea de lider mai mult decât orice, aș spune. Dacă aș putea face asta, ar fi o mare realizare. ", a completat Hindley.
Pe lângă Hindley, DSM merge în Giro și cu Romain Bardet, dar nu există o ierarhie bine stabilită. Echipa va decide pe parcurs care dintre cei doi rutieri vor fi varianta numărul unu pentru clasamentul general, în funcție de ce formă vor arăta cei doi.
În Turul Italiei din acest an există doar 2 contratimpuri, ceea ce reprezintă un avantaj pentru Hindley, care nu excelează la această probă. Australianul crede că totul se va decide în ultima săptămână și s-a declarat nerăbdător să înceapă primul mare tur al anului: "Faptul că există doar două probe de contratimp este destul de bine pentru mine. Aș spune cu siguranță că este un Giro pentru cățărători, cu multe etape la atitudine, mai ales în ultima săptămână. Aștept cu nerăbdare acest lucru."
Giro 2021 se va desfăşura în perioada 8 - 30 mai şi va putea fi urmărit zi de zi pe Eurosport şi Eurosport Player.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo