Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Lovitură de teatru în ciclism: Marc Hirschi, unul dintre eroii lui 2020, s-a despărțit de Sunweb

Cristian Mihală

Actualizat 05/01/2021 la 18:36 GMT+2

Lovitură de teatru în lumea ciclismului. Marc Hirschi, unul dintre cei mai buni rutieri din 2020, și-a reziliat contractul cu Sunweb (DSM, din acest sezon).

Marc Hirschi (Sunweb) vainqueur de la Flèche Wallonne 2020

Credit imagine: Getty Images

Hirschi a devenit în 2020 un puncheur capabil să se bată de la egal la egal cu marele Julian Alaphilippe, astfel că era de așteptat ca formația germană să facă totul pentru a-i oferi o prelungire a contractului scadent la finalul anului care tocmai a început.
Acest lucru nu doar că nu s-a produs, dar Sunweb (DSM e denumirea oficială, din 2021) a anunțat azi că s-a ajuns la un acord pentru o încetare a colaborării. Nu se știu motivele despărțirii sau echipa pentru care va semna elvețianul, dar acesta devine clar unul dintre cei mai doriți rutieri din lume în actualul context.
"Echipa DSM a ajuns la un acord pentru o reziliere amiabilă, cu efect imediat, al contractului lui Marc Hirchi. Înțelegerea trebuia să se încheie la 31 decembrie 2021, dar am ajuns la această variantă, de a încheia acordul acum. Niciun al comentariu nu va fi făcut în legătură cu această hotărâre. Îi dorim lui Marc toate cele bune în viitoarea carieră și îi mulțumim pentru contribuția adusă în echipa noastră", se arată în comunicatul lui DSM.
Formația lui Iwan Spekenbrink, Sunweb, și-a făcut un "renume" în ultimele sezoane din a despărți de marile vedete din lot. Marcel Kittel, Warren Barguil, Tom Dumoulin sau Michael Matthews au părăsit echipa, care s-a bazat din ce în ce mai mult pe tineri.

Marc Hirschi, urmașul lui Cancellara: an 2020 senzațional

După retragerea legendarului Cancellara, se părea că "Spartacus" va fi reperul Elveției pentru mult timp în ciclismul de șosea. Doar că în Turul Franței 2020 am asistat la nașterea unui star.
Hirschi ar fi fost protagonistul Marii Bucle, dacă Pogacar nu ar fi răsturnat ierarhiile pentru o performanță istorică. Asta pentru că elvețianul a surprins total: după două etape în care a terminat pe podium (loculrile 2 și 3), Hirschi și-a văzut eforturile traduse într-o victorie de etapă, în runda a 12-a.
Hirschi a obținut victoria carierei în etapa dintre Chauvigny și Sarranși și a făcut-o în stil de mare campion. "Nu am ce să îmi reproșez, am tras cât am putut, am făcut tot ce depindea de mine pentru a câștiga", a spus Alaphilippe după runda în care Marc a fost imposibil de ajuns, deși în grupul urmăritor trena a fost susținută.
Calitățile incontestabile de cățărător ale lui Hirschi sunt dublate de găsirea traselor ideale pe coborâri (deja pare printre cei mai buni din pluton la acest capitol), dar și de un contratimp decent.
În teorie, există toate ingredientele pentru ca elvețianul de 22 de ani să devină un om de Mare Tur în anii următori. Totuși, după succesul din Le Tour, Hirschi a explicat că nu se va grăbi să facă această trecere. Punchul său e incredibil, astfel că în următorii ani el se va concentra pe cursele de o zi explozive, unde își poate folosi la maximum atributele.
"Cred că în următorii ani mă voi concentra mai degrabă pe curse precum Liege Bastogne Liege sau Il Lombardia. Explozia pe care o ai în picioare se duce odată cu avansarea în vârstă, așa că vreau să o fructific acum. Apoi, în partea a doua a carierei, să sperăm că voi avea un motor din ce în ce mai mare și că mă voi putea lupta în cursele pe etapă, pe cățărări lungi. Sper ca într-o zi să devin un rutier de general, dar acum am alte planuri", a mărturisit Hirschi, citat de Cycling News.
Abordarea lui Hirschi pare extrem de corectă și matură, însă elanul specific vârstei nu îl va împiedica să se lupte în continuare, ori de câte ori are ocazia. A demonstrat de ce e în stare și după Turul Franței. Deși era pe val și mulți alții ar fi preferat odihna, Marc a continuat să concureze. Rezultatele? Fabuloase: locul 3 la Mondiale, în cursa de șosea, învingător în Fleche Wallonne și locul secund în Liege-Bastogne-Liege.

Marc Hirschi, "Mbappe al ciclismului"

Hirschi era un nume prea puțin cunoscut iubitorilor de ciclism, înainte de ediția din acest an a Turului Franței.
Totuși, încă de acum doi ani au existat semnale că tânărul elvețian poate deveni un nume mare în ciclismul de șosea. A devenit în 2018 primul om din istorie care câștigă cursele de la Mondialele și Europenele U23 în același an.
Chiar și așa, a stat în umbra lui Evenepoel în 2019, toți vorbind despre "fenomenul" belgian, care a uimit întreaga lume de un an și jumătate cu performanțele sale. Totuși, chiar dacă anul trecut a fost unul de adaptare, primul în plutonul profesionist pentru Hirschi, locul 3 din Clasica San Sebastian anunța că o nouă stea e pe cale să se nască.
Hirschi a început pentru prima oară să concureze în curse la 11 ani, inspirat de pasiunea tatălui și fratelui său pentru ciclism. Mentorul său a fost, inevitabil, marele Fabian Cancelara. "Am crescut urmărindu-l, m-a influențat enorm", dezvăluia Marc anul trecut pentru Cycling News.
Cei doi stau foarte aproape unul de altul în Elveția, astfel că "Spartacus" nu s-a mărginit în a fi doar un exemplu prin intermediul televizorului, ci l-a luat sub aripa sa protectoare, discutând mult cu Hirschi despre pașii pe care îi are de urmat pentru a deveni un rutier de succes.
Cancellara i-a devenit chiar agent, iar într-un interviu în primăvara acestui an pentru Schweizer Illustrierte, fostul mare rutier de clasice a vorbit la superlativ despre calitățile lui Hirschi.
"Are potențialul lui Kylian Mbappe în fotbal. Mark are niște skilluri incredibile, e atât de înzestrat și preocupat mereu să învețe. Își dorește foarte mult să însemne ceva pentru acest sport", mărturisea Cancellara în urmă cu 6 luni.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo