Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Schimb de mesaje între Evenepoel și Jakobsen. Cum se încurajează cei doi după accidentele suferite

Nicu Savin

Actualizat 22/08/2020 la 17:47 GMT+3

Rutierii de la Deceuninck Quick Step, Remco Evenepoel și Fabio Jakobsen au făcut un schimb de mesaje prin care se susțin reciproc după accidentările grave pe care le-au suferit în săptămânile precedente. Astăzi, Evenepoel a postat pe un site de socializare un screenshot al unei conversații pe care a avut-o cu colegul său, Fabio Jakobsen.

Remco Evenepoel i-a dedicat lui Fabio Jakobsen o victorie în Turul Poloniei. La scurt timp s-a accidentat și el foarte grav, în Il Lombardia

Credit imagine: Getty Images

Remco Evenepoel și-a rupt pelvisul în urma unei căzături în Il Lombardia, în timp ce Fabio Jakobsen a suferit un accident și mai cumplit în Turul Poloniei. În acest moment belgianul se află încă în spital, unde a început deja exercițiile de recuperare zilele trecute, în timp ce Jakobsen este în repaus la domiciliu, după ce a fost în comă indusă în Polonia, iar apoi a mai petrecut o perioadă într-un spital din Olanda.

Fabio Jakobsen (r.) wurde zum Sieger erklärt

Evenepoel: "Ciclismul nu s-a terminat pentru noi"

Cei doi rutieri aflați în suferință vorbesc foarte des și se încurajează reciproc, fiind convinși că vor reveni la cel mai înalt nivel. Iată conversația dintre cei doi rutieri:
Evenepoel: "Eu fac tot posibilul, la fel ca tine, amice!"
Jakobsen: "Continuă să lupți amice, sunt mândru de primii tăi pași!"
Evenepoel: "Este greu, dar amintește-ți ce ți-am spus. M-ai învățat ceva deosebit și asta îmi rămâne în cap. Faptul că amândoi suntem în viață înseamnă că ciclismul nu s-a terminat pentru noi."
Accidentările celor 2 rutieri au fost dintre cele mai grave, dar ambii speră că vor reveni mai puternici în sezonul viitor. Recent, Fabio Jakobsen a trasmis primele sale gânduri după cumplitul accident din Polonia. Acesta a anunțat că va suferi mai multe intervenții chirurgicale în următoarea perioadă pentru a-i fi tratate rănile de la nivelul feței. Vestea bună în ceea ce-l privește pe olandez este că nu a suferit rupturi la nivelul membrelor.
Și sezonul lui Evenepoel este încheiat, dar belgianul s-a împăcat deja cu acest gând și a început recuperarea, fiind foarte hotărât să revină mai puternic în sezonul viitor.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo