Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Emoții mari pentru Roglic, după căzătura de azi. Anunțul directorului sportiv de la Jumbo Visma

Cristian Mihală

Publicat 15/08/2020 la 22:50 GMT+3

Primoz Roglic a suferit o căzătură serioasă în etapa de azi din Dauphine. Deși se părea că nu a pățit mai nimic, judecând după cât de bine a gestionat Jumbo Visma finalul rundei, slovenul se resimte și oficialii olandezilor iau în calcul inclusiv ca acesta să nu ia startul în ultima etapă, deși acest scenariu e improbabil.

Primoz Roglic (Jumbo-Visma) a căzut în etapa de sâmbătă din Dauphine

Credit imagine: Getty Images

Cu doar două săptămâni înainte de startul Turului Franței, favoriții au suferit accidentări în Dauphine. Roglic a căzut într-o zonă de plat și, deși a revenit rapid în șa, el a lăsat puțină piele pe asfalt. Pe final, învingătorul din Vuelta 2019 a părut de neclintit, însă suferința sa a fost mult mai serioasă decât a lăsat să se vadă.
"L-ați văzut terminând etapa, era încă puternic, dar să știți că a strâns din dinți, pentru că a avut dureri mari. E plin de zgârieturi și tăieturi pe corp, va trebui să așteptăm până mâine să vedem ce va fi", a spus directorul sportiv de la Jumbo Visma, Grischa Niermann.
Întrebat dacă există semne de întrebare privind prezența slovenului la startul ultimei etape, oficialul olandezilor a adăugat: "Ar trebui să poată rula mâine".
Roglic nu a participat la interviurile de după runda de azi și a refuzat să vorbească cu reprezentanții media, semn că nu se simțea deloc confortabil după căzătură.
Dacă Roglic a terminat etapa în același timp cu locul secund din clasamentul general, Thibaut Pinot, care a rămas la 14 secunde distanță de sloven, trei alți mari rutieri nu au ajuns la finish. Egan Bernal a simțit dureri la spate și nu a dorit să riște, hotărând să abandoneze înainte de startul rundei. În schimb, Emanuel Buchmann (Bora-Hansgrohe) și Steven Kruijswijk (Jumbo-Visma) au fost victimele unei căzături. Pe Col de Plan Bois, după 39 de kilometri de cursă, cei doi au căzut și nu au mai putut continua. Dacă germanul, locul 4 de anul trecut din Turul Franței, s-a ridicat și nu părea să aibă o accidentare foarte gravă, în cazul olandezului (locul 3 din Le Tour 2019) situația e puțin mai complicată. Acesta pare că și-a dislocat umărul, o veste grea pentru Jumbo Visma, în condițiile în care Kruijswijk nu era oricum în cea mai bună formă și spera ca în aceste 14 zile rămase până la startul Turului Franței, să crească din punct de vedere al randamentului.

Van Aert: "Când l-am văzut pe Roglic, am crezut că va abandona Dauphine"

Marea șansă a lui Roglic s-a numit Wout Van Aert, care rămăsese în spate pentru nevoile fiziologice în momentul în care liderul de la Jumbo Visma a căzut. Învingătorul din Milano San Remo l-a ajutat să revină fără probleme în pluton, dar a remarcat că slovenul nu se simțea deloc în apele lui.
"Când l-am văzut, am crezut că va abandona cursa. Era extrem de amețit. I-am zis: "Hai, să încercăm să pedalăm". Odată ajuns în pluton, l-am simțit că e hotărât să termine e un mare campion, niște zgârieturi nu îl vor împiedica să meargă până la capăt", a spus Van Aert.
Etapa de duminică, în lungime de 153,5 kilometri, e una care îi va stoarce pe rutieri. Există nu mai puțin 8 cățărări repertoriate și, chiar dacă ultimele 3 vor fi de categoria a doua, cu siguranță că se vor putea da atacuri, mai ales că toți rutierii sunt obosiți după 4 etape extrem de grele. Jumbo Visma a părut din altă ligă, dar fără Steven Kruijswijk și cu un Roglic afectat de căzătură, e posibil ca olandezii să fie vulnerabili.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo