Dauphine a reprezentat o radiografie destul de fidelă a formei cicliștilor, cu două săptămâni înainte de Turul Franței. E adevărat, cu siguranță că mulți și-au programat pregătirea astfel încât vârful de formă să vină în Le Tour, dar e greu de crezut că cicliști precum Geraint Thomas și Chris Froome, lăsați de fiecare dată în urmă pe cățărările de final de etapă, vor putea lupta cu șanse pentru un podium în cea mai așteptată competiție ciclistă a anului.
Sky/Ineos a cucerit 7 din ultimele 8 ediții ale Marii Bucle (doar Nibali a fost capabil să le oprească supremația), dar în acest moment pare să fie o outsideră în cursa pentru tricoul galben, chiar dacă va alinia trei foști câștigători: Egan Bernal, Chris Froome și Geraint Thomas. Columbianul care s-a impus anul trecut pare singurul capabil să lupte pentru un loc pe podium în Turul Franței, însă acesta mai are de recuperat, nefiind la nivelul rivalilor în Dauphine. Bernal chiar a abandonat, cu dureri la spate, însă acest lucru nu ar trebui să influențeze decisiv forma sa la startul competiției, pe 29 august.
Ceea ce e cu adevărat îngrijorător pentru Ineos e faptul că Pavel Sivakov, care a arătat fantastic în Dauphine și despre care mulți spuneau că va fi principalul ajutor al lui Bernal (și varianta secundă de clasament general în Le Tour pentru britanici), a căzut în runda de ieri. Rusul a fost capabil să revină și a terminat impresionant etapa, pe 4, dar multe zone ale corpului erau lipsite de piele. Adrenalina l-a făcut să nu simtă durerea pe final, însă e foarte probabil ca în zilele următoare să se resimtă serios și să nu se poată pregăti așa cum ar fi dorit pentru Turul Franței
Ciclism
Campionatele mondiale de ciclism: 4 mari favoriți la medalii, la proba de contratimp
ACUM 5 ORE
.
https://i.eurosport.com/2020/08/15/2865099.jpg

Jumbo Visma, de neoprit, înainte de Turul Franței

Primoz Roglic era considerat principalul favorit în Dauphine, iar slovenul a "zburat" pe munți, câștigând o etapă, terminând pe doi o alta și fiind lider la general înainte de runda de duminică. Liderul Jumbo Visma a căzut însă sâmbătă pe plat, iar echipa sa a decis să nu riște inutil, astfel că l-a retras din cursă înaintea ultimei etape. Starea lui e una bună, după cum au confirmat oficialii, astfel că pregătirea pentru Le Tour nu va fi afectată. Totuși, Roglic nu e la prima căzătură într-o competiție importantă, astfel că aceasta pare fi principala problemă înainte de Marea Buclă: slovenul trebuie să rămână în șa, nivelul superior pe care îl are neînsemnând nimic dacă Roglic nu reușește să fie atent și să evite "capcanele" apărute pe traseu.
Jumbo Visma a arătat incredibil în 2020, ajungând deja la 17 succese. Trena dusă pe munți e una feroce, nu puțini specialiști considerând că Sepp Kuss sau George Bennett ar fi capabili ei înșiși de un top 10 în Le Tour, dacă nu ar fi locotenenți. Americanul a câștigat ieri etapa din Dauphine, atacul său fiind prea puternic pentru toți oamenii de general rămași în cursă, în timp ce neo-zeelandezul a primit mână liberă în Gran Piemonte și Il Lombardia. Rezultatele lui Bennett? Victorie în prima dintre curse și locul secund în clasica "monument" de sâmbătă.
În plus, Tom Dumoulin, fost câștigător de Giro, a părut să arate din ce în ce mai bine în Dauphine, odată ce cursa a avansat, astfel că la startul Le Tour cu siguranță că poate să fie o variantă pentru TOP 3 la general. În aceste condiții, căzătura teribilă a lui Kruijswijk, locul trei în Turul Franței 2019, nu pare să îi afecteze foarte tare pe cei de la Jumbo Visma. Olandezul de 33 de ani a lăsat multă piele pe asfalt și nu se știe dacă va fi recuperat până la finalul lunii, dar echipa sa e suficient de puternică oricum.
https://i.eurosport.com/2020/08/16/2865592.jpg

Pinot, din nou fără echipă

Marea speranță a francezilor pentru Turul Franței e Thibaut Pinot, de la Groupama-FDJ. După abandonul lui Roglic din Dauphine, rutierul din Hexagon părea marele favorit la victoria finală, însă din nou nu a putut să "finalizeze".
"Nu am avut picioare", a spus Pinot, referitor la incapacitatea de a răspunde atacului lui Daniel Martinez, pe ultima cățărare de ieri, una de categoria a doua.
Evident, Pinot se va număra printre protagoniștii din TDF 2020 și chiar are șanse bune la un loc pe podium, dar tricoul galben va rămâne probabil un vis interzis. Asta pentru că nu are nici o echipă foarte puternică pe care să se bazeze în momentele dificile. Sebastian Reichenbach a cedat ieri mult prea devreme, când Pinot avea mai multă nevoie de el, iar Valentin Madouas și Rudy Molard nu sunt niște cățărători foarte puternici. Și nici de anduranță. În Turul Franței, Pinot se va putea baza pe David Gaudu, care a declarat forfait înainte de Dauphine după ce a avut niște probleme la stomac, dar chiar și așa Groupama FDJ nu pare o echipă în stare să facă din Pinot tricoul galben în Le Tour 2020.
https://i.eurosport.com/2020/08/15/2864990.jpg

Buchmann, out din Turul Franței?

Emanuel Buchmann (Bora-Hansgrohe), locul 4 din Turul Franței 2019, suferă enorm după căzătura din Dauphine. Germanul are șanse mici, din ceea ce a explicat unul dintre directorii sportivi ai echipei, Enrico Poitschke, să ia startul în Le Tour.
Coborârea din etapa de sâmbătă, de pe Col de Plan Bois, a fost una teribilă, rutierii luând în calcul chiar să protesteze față de organizatori pentru faptul că siguranța le-a fost pusă în pericol. Buchmann a fost prins în căzătura în care și-a dislocat umărul Steven Kruijswijk, podium în Turul Franței 2019, iar starea germanului e una precară. Din fericire, radiografiile efectuate nu au relevat vreun os rupt, însă pielea i-a fost smulsă de pe o suprafață mare a corpului.
"În această dimineață (n.r. ieri) s-a simțit foarte rău, îl durea tot corpul și a fost extrem de durerors să se ridice din pat. După câteva minute, s-a ridicat și a început să se simtă ceva mai bine. Sâmbătă nu a putut sta în picioare, nici nu a putut să se dea jos din pat fără ajutor", a dezvăluit ieri Enrico Poitschke, pentru cyclingnews.com.
Întrebat dacă accidentarea îi pune în pericol prezența în Turul Franței, competiție ce va avea startul pe 29 august, la Nice, directorul sportiv de la Bora a evitat un răspuns ferm, dar a admis că e un mare semn de întrebare în ceea ce privește recuperarea lui Buchmann. Chiar dacă va fi la start, e greu de crezut că germanul se poate lupta pentru un podium, după o asemenea căzătură.
"Vestea bună e că Manu nu are nimic rupt. Dar nu știu cum va fi în următoarele zile sau cât de repede se va recupera, ca să nu mai vorbim despre când va urca din nou pe bicicletă. În acest moment e un mare semn de întrebare privind prezența lui în Turul Franței", a mai spus oficialul Borei.
Buchmann avea o șansă imensă la podium în acest an, în Marea Buclă, Bora punându-i la dispoziție o echipă extrem de puternică. Gregor Muhlberger, Felix Grosschartner și, mai ales, Lennard Kamna, care a impresionat în Dauphine, urmau să îi fie locotenenți de nădejde. Dacă neamțul va lipsi, formația va rula pentru victoriile de etapă și pentru tricoul verde al lui Peter Sagan, fiind greu de crezut că poate visa la o prezență în TOP 10 la general.
Și forma lui Buchmann era una excelentă: deși nu participase la vreo cursă de la reluare, a impresionat în Dauphine, venind pe locurile 3 și 4 în etapele cele mai grele. Ca atare, era de așteptat ca în Turul Franței, odată kilometri în picioare acumulați, rutierul de 27 de ani să arate și mai bine.
https://i.eurosport.com/2020/08/16/2865419.png

Mikel Landa a dezamăgit din nou, Quintana are și el probleme

Doi cățărători puri care se aflau într-o formă foarte bună erau, înainte de Dauphine, Mikel Landa și Nairo Quintana. În primele etape cei doi au arătat extrem de robust, însă finalul nu a fost cel la care sperau.
Ibericul, care e în sfârșit lider incontestabil la Bahrain MClaren, după ce la Astana, Sky sau Movistar a avut mari probleme în acest sens, spera ieri chiar la victoria finală în Dauphine, dar a venit la peste 17 minute de favoriți. Explicația stă în durerile resimțite la spate, dar cumva acest lucru se înscrie în logica carierei lui Landa: mereu văzut ca mare favorit, grație calităților incontestabile de cățărător, dar de prea puține ori în stare să fie cât mai aproape de 100% pe parcursul unei competiții mari. Deși dispune de o echipă bună - Wout Poels, Damiano Caruso, Pello Bilbao sau Dylan Teuns îi vor fi alături în Le Tour - ibericul cu greu poate spera la mai mult de un loc pe podium.
"A fost o etapă foarte complicată, s-a atacat încă de la început. După a doua cățărare, spatele meu a început să doară, apoi durerile au devenit din ce în ce mai mari și am decis să nu forțez. Am terminat etapa cu coechipierii mei. Au fost cinci zile destul de dificile, dar cred că voi ajunge într-o formă foarte bună la Turul Franței", a spus Landa la finalul rundei de ieri.
În ceea ce îl privește pe Nairo Quintana, el s-a retras din Dauphine cu dureri la genunchi, urmări ale accidentului din Columbia (s-a ciocnit de o mașină, aflat fiind pe biciletă), în perioada de izolare. Columbianul arată cu totul altfel la Arkea, unde e lider incontestabil, iar în acest an a impresionat în Tour de la Provence (victorie finală), Paris Nice (etapă regină câștigată) și Tour de l'Ain (locul 3 la general). Și în Dauphine a arătat destul de solid, însă îi va fi greu într-o echipă în care doar Warren Barguil e un cățărător de top.
https://i.eurosport.com/2020/08/16/2865503.jpg

Surprizele Daniel Martinez, Guillaume Martin și reconfirmarea Tadej Pogacar

Daniel Martinez (foto) a fost marea surpriză din Dauphine, columbianul de 24 de ani câștigând competiția. În condițiile în care Rigoberto Uran nu a arătat deloc bine, iar Sergio Higuita are o mică accidentare, Martinez ar putea fi prima variantă pentru EF Pro Cycling în Le Tour.
E adevărat, nu știm încă dacă sud-americanul poate rămâne la nivelul arătat în Dauphine pe parcursul a trei săptămâni de cursă, însă are toate atuurile pentru un loc excelent în Turul Franței, dacă va fi capabil să își păstreze forma: dispune de o echipă puternică, are un finish bun care i-ar putea aduce secundele de bonificație dacă favoriții sprintează pentru victorie și e puternic la contratimp.
O altă surpriză extrem de plăcută în Dauphine a fost Guillaume Martin, locul 3 la general. Francezul nu a coborât mai jos de locul 16 în niciuna dintre etape, arătând o constanță formidabilă, care îi poate asigura un loc în top 10, în Le Tour. Marele lui handicap e reprezentat de lipsa unor coechipieri de valoare, însă a arătat că are un instinct excelent și se poate descurca foarte bine și pe cont propriu.
În sfârșit, Tadej Pogacar a reconfirmat că e un talent uriaș, deși are doar 21 de ani. Cu 3 victorii de etapă și locul 3 la general în Vuelta 2019, slovenul a demonstrat anul acesta că acea performanță nu a fost o întâmplare. Pe viitor, Pogacar cu siguranță că va câștiga un mare tur, dar în Dauphine a arătat că are limite. Chiar dacă a terminat într-un final pe 4 la general, pe cățărările lungi slovenul are mici probleme. El preferă pantele abrupte și neregulate, astfel că traseul Turului Franței nu i se potrivește mănușă.
UAE, echipa sa, a vrut să ia toată presiunea de pe Tadej și a anunțat că va merge în Le Tour cu Aru ca lider, Pogacar având ca misiune doar "vânarea" etapelor, dar probabil aceste declarații au avut ca scop doar relaxarea slovenului. Cu un contratimp excelent, Pogacar poate spera la un TOP 10 în Le Tour. Un lucru e cert: slovenul e mereu ofensiv și adoră să atace, astfel că artificiile în Turul Franței sunt garantate.
Ciclism
Gazzetta dello Sport: Roglic - out, Pogacar - in, la Mondiale, în proba de contratimp
13/09/2021 LA 13:28
Ciclism
Tom Dumoulin, sezon încheiat, după un accident de mașină
10/09/2021 LA 09:34