Tao Geoghegan Hart a pariat că nu va câștiga Giro: "Nu fi ridicol, nu am nicio șansă"

Tao Geoghegan Hart a dezvăluit că a fost nevoit să îi cumpere o mașină nouă fratelui său mai mic, după ce a pariat cu acesta că nu va câștiga Giro.

Tao Geoghegan Hart of The United Kingdom and Team INEOS Grenadiers Pink Leader Jersey / Celebration / Trofeo Senza Fine / Trophy / Duomo di Milano / Milan Cathedral / during the 103rd Giro d'Italia 2020

Credit imagine: Getty Images

Venit în Turul Italiei ca locotenent pentru Geraint Thomas, britanicul de 25 de ani s-a văzut omul de general al lui Ineos după ce "G" a fost forțat să abandoneze. Dar șansele la un loc pe podium păreau pierdute, judecând după cât de slab a început Tao. Acesta nu a forțat deloc în primul contratimp, mai ales că a fost vânt puternic lateral, dorind doar să termine în siguranță.
Ulterior, liderul britanicilor abandonând, Geoghegan Hart a început să aibă ambiții, dar acestea păreau să fie legate de victoria de etapă și un loc cât mai bun la general.
După etapa a 15-a, cu sosire pe Piancavallo, în care s-a impus, Tao avea încă 2 minute și 57 de secunde de recuperat față de liderul din acel moment, Joao Almeida.

Tao Geoghegan Hart și pariul cu frantele său în Giro 2020

Fratele său mai mic i-a spus că va câștiga Giro, însă britanicul s-a amuzat, considerând că nu are vreo șansă. Nu atât Almeida era problema, cât Wilco Kelderman, care părea mare favorit înainte de ultima săptămână. Cu ajutorul lui Rohan Dennis, Tao a avut un final de cursă fantastic, iar la contratimpul de la Milano a reușit să îl învingă pe Jai Hindley fără emoții, pentru un succes istoric.
Astfel, din premiul de 300.000 de euro primit pentru câștigarea Giro, rutierul englez a trebuit să rezerve o parte pentru a onora pariul pierdut cu fratele său.
"După etapa a 15-a, am pus pariu cu el că nu voi câștiga Giro. I-am zis: "Nu fi ridicol, nu am nicio șansă. Îți cumpăr o mașină nouă dacă o să câștig Turul Italiei". Câștigarea Giro m-a costat o mașină, așadar", a povestit Tao duminică, într-o vizită făcută la magazinul Pinarello, din Londra.
Ulterior dezvăluirii, Geoghegan Hart a postat și o imagine pe o rețea de socializare, alături de fratele său și de noua mașină pe care i-a cumpărat-o acestuia. "Nu pariați, copii. Și mai ales nu pariați împotriva voastră", a fost mesajul amuzant al rutierului de 25 de ani.
picture

Tao

Credit imagine: Eurosport

Ineos a câștigat cei mai mulți bani în Giro 2020. Pe lângă premiul câștigat de Tao, formația britanică a ajuns la aproximativ 430.000 de euro grație celor 7 victorii de etapă. Doar Filippo Ganna a câștigat 4 runde: cele trei contratimpuri și o etapă, în linie. Ca o comparație, a doua cel mai bine plătită formație din Turul Italiei a fost Sunweb. Grație performanțelor lui Jai Hindley și Wilco Kelderman, aceasta s-a ales cu un cec în valoare de 278.000 de euro.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo