Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Stefano Oldani a obținut prima victorie a carierei! Italianul s-a impus în etapa a 12-a din Giro

Nicu Savin

Actualizat 19/05/2022 la 17:58 GMT+3

Stefano Oldani trăiește clipe unice în cariera sa. Italianul de 24 de ani a câștigat etapa a 12-a din Giro, aceasta fiind prima victorie pentru el la profesioniști. Rutierul de la Alpecin a făcut parte din evadare și i-a învins la sprintul final pe Lorenzo Rota (Intermarche) și Giijs Reemreize (Jumbo Visma).

Plutonul din Giro i-a adus un omagiu lui Wouter Weylandt

Etapa a 12-a din Giro a fost una specială, deoarece plutonul a trecut pentru prima dată în ultimii 11 ani peste Passo del Bocca, locul în care Wouter Weylandt își găsea sfârșitul la ediția din 2011. Rutierii și organizatorii i-au adus un omagiu fostului rutier belgian, momentele în care plutonul a trecut pe lângă locul accidentului fiind cu adevărat emoționante.
LG Giro 4
Toate emoțiile din Giro de pe Eurosport și Eurosport Player vă sunt oferite de LG.
Cursa s-a desfășurat exact așa cum au anticipat specialiștii, câștigătorul venind din evadare. După aproximativ 50 de kilometri din cei 203 care au fost de parcurs, s-a format o evadare numeroasă (24 de rutieri) și foarte puternică.
Plutonul le-a dat liber evadaților, în condițiile în care cel mai bine clasat la general din grupul din față era Wilco Kelderman, la 11:02 de liderul Juan Pedro Lopez. Odată cu trecerea kilometrilor din evadare s-au desprins rând pe rând mai mulți rutieri, iar lupta pentru victoria de etapă s-a dat în 3.

Stefano Oldani, prima victorie a carierei

Stefano Oldani (Alpecin Fenix) a fost cel mai puternic și l-a învins la sprint pe conaționalul Lorenzo Rota (Intermarche). Podiumul a fost completat de olandezul Giijs Reemreize (Jumbo Visma).
Pentru Oldani a fost prima victorie a carierei, iar italianul de 24 de ani nu-și putea găsi un moment mai bun pentru această premieră. Alpecin obține astfel a 2-a victorie în această ediție din Giro, după ce Mathieu Van Der Poel a câștigat prima rundă.
De asemenea, Oldani este al doilea italian care se impune într-o etapă în acest an, primul fiind Alberto Dainese (DSM), care a câștigat ieri la sprint.
În clasamentul general nu au avut loc modificări majore. Juan Pedro Lopez rămâne în roz, fiind urmat de la 12 secunde de Richard Carapaz. Singura schimbare notabilă la vârf este rocada dintre Romain Bardet și Joao Almeida, francezul fiind acum pe locul 3, la 14 secunde de lider.
Mâine va fi o etapă mai scurtă (doar 150 de kilometri) și e posibil să se câștige din nou din evadare. Pe traseu va fi o singură cățărare repertoriată, de categoria a 3-a (Colle din Nava - 10 km / 6,7% pantă medie), situată în prima parte a traseului. Echipele sprinterilor sunt așteptate să ducă trenă pentru rutierii rapizi care vor rămâne în urmă pe ascensiunea respectivă, dar un deznodământ la sprint depinde de cât de puternic va fi grupul fruntaș.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo