Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Vuelta 2024, traseu infernal! 9 finishuri în cățărare și sosiri pe miticele Cuitu Neru și Lagos de Covadonga

Cristian Mihală

Actualizat 20/12/2023 la 13:55 GMT+2

Vuelta 2024 și-a dezvăluit traseul: ne așteaptă 9 finishuri în cățărare și un ultim weekend teribil de greu, astfel că e de presupus că vom asista la o cursă fantastică, în care suspansul să fie menținut până la final.

Vuelta: best of La Vuelta 2023 ahead of 2024 race presentation (eng)

Credit imagine: Eurosport

Turul Spaniei s-a remarcat în ultimii ani cu parcursuri foarte grele, în care doar cățărătorii puri se pot lupta pentru podium. Anul viitor nu va face excepție, al treilea mare tur din an având un parcurs extrem de dificil, în care aproape jumătate din etape se termină în cățărare.
Pentru al 5-lea an în istorie, startul Vueltei va avea loc în afara Spaniei, Portugalia fiind gazda unui contratimp individual scurt și fără dificultăți. Alte două etape vor avea loc în țara lui Joao Almeida, înainte de a se intra pe teritorul Spaniei.
Această a patra etapă va crea primele ecarturi importante la general, finalul fiind pe Pico de Villuercas, ascensiune care a figurat ultima oară în Turul Spaniei în 2021, când Romain Bardet a triumfat. Prima săptămână se va încheia cu alte două etape montane dificile (final în cățărări de categoria 1), în Sierra Nevada: Purchil și Alto de Hazzalanas. Ambele cățărări au figurat pe parcursul Vueltei 2022 și în ambele Primoz Roglic a lansat atacuri puternice, Remco Evenepoel arătând destul de vulnerabil.

Cuitu Neru și Lagos de Covadonga, pe traseul Vuelta 2024

Săptămâna a doua ne aduce în prim plan teribila cățărare de pe Ancares (etapa a 14-a), teatrul unei bătălii epice între Alberto Contador și Chris Froome, în 2014. O zi mai târziu, plutonul va ajunge pe Cuitu Neru, una dintre cele mai grele ascensiuni din lumea ciclismului, care ajunge la pante de 24%. Faptul că aceasta va fi final de etapă va face fără îndoială ca lucrurile să "explodeze", spectacolul fiind asigurat.
Săptămâna a 3-a va începe o altă cățărare mitică aleasă ca final de rundă: Lagos de Covadonga. Prezentă de 22 de ori în Vuelta de-a lungul timpului, aceasta a stabilit de multe ori învingătorul din Turul Spaniei, ultima oară întâmplându-se astfel în 2021, când Roglic își asigura aici al 3-lea tricou roșu al carierei.
Cea mai grea rundă va fi cea cu numărul 20, care are pe traseu Alto de Mocalvillo, locul unde Roglic și Carapaz au dat o bătălie pe muchie de cuțit în 2020. Finalul va fi pe Picon Blanco, o cățărare foarte abruptă, iar specialiștii consideră că această rundă ar putea fi cea mai grea zi din ciclismul mondial în 2024.
Pentru prima oară în ultimii 22 de ani, ultima rundă va însemna un contratimp individual în Madrid, oraș care în general încheia cursa cu o etapă destinată sprinterilor (contratimp am avut și în ultima rundă din 2021, dar atunci am avut un traseu de 33,8 kilometri între Padron și Santiago de Compostela). În 2002, când capitala Spaniei a organizat proba contra-cronometru în etapa 21, Aitor Gonzalez l-a "dezbrăcat" pe Roberto Heras de tricoul roșu.
"Acest contratimp îi va ține pe toți în joc de glezne până în ultima zi și cred că sunt șanse mari ca învingătorul din Turul Spaniei 2024 să se decidă abia pe ultimii kilometri ai acestei probe contra-cronometru", a comentat legendarul Alejandro Valverde inițiativa organizatorilor.
Sepp Kuss (Visma) a câștigat Vuelta în 2023 și aproape sigur va reveni pentru a-și apăra titlul, după ce în prealabil îl va ajuta pe Vingegaard în Turul Franței. Momentan nu se cunosc foarte multe amănunte despre ce favoriți la general vor participa la cursă, dar e foarte probabil ca Primoz Roglic să facă dubla "Le Tour-Vuelta" în tricoul noii echipe, Bora. De asemenea, legiunea spaniolă, în frunte cu Ayuso, Landa și Mas ar trebui să fie prezentă, cum șanse mari să bifeze al 3-lea mare tur al anului au și Vlasov, Uijtdebroeks, Almeida sau Buitrago. Nu e complet exclus ca și Vingegaard să opteze pentru Turul Spaniei, acest lucru depinzând și de rezultatul din Le Tour (probabil că dacă va fi învins acolo de Pogacar, Roglic sau Evenepoel va căuta revanșa).
Parcursul celei de-a 79-a ediţii a Turului Spaniei (3.261 km):
  • Prima etapă - Sâmbătă 17 august: Lisabona - Oeiras, 12 km (contratimp individual)
  • Etapa a 2-a - Duminică 18 august: Cascais - Ourem, 191 km
  • Etapa a 3-a - Luni 19 august: Lousa - Castelo Branco, 191 km
  • Etapa a 4-a - Marţi 20 august: Plasencia - Pico Villuercas, 167 km
  • Etapa a 5-a - Miercuri 21 august: Fuente del Maestre - Sevilla, 170 km
  • Etapa a 6-a - Joi 22 august: Jerez de la Frontera - Yunquera, 181 km
  • Etapa a 7-a - Vineri 23 august: Archidona - Cordoba, 179 km
  • Etapa a 8-a - Sâmbătă 24 august: Ubeda - Cazorla, 159 km
  • Etapa a 9-a - Duminică 25 august: Motril - Granada, 178 km
  • Luni 26 august - zi de repaus
  • Etapa a 10-a - Marţi 27 august: Ponteareas - Baiona, 160 km
  • Etapa a 11-a - Miercuri 28 august: Padron - Padron, 164 km
  • Etapa a 12-a - Joi 29 august: Ourense Termal - Manzaneda, 137 km
  • Etapa a 13-a - Vineri 30 august: Lugo - Puerto de Ancares, 171 km
  • Etapa a 14-a - Sâmbătă 31 august: Villafranca del Bierzo - Villablino, 199 km
  • Etapa a 15-a - Duminică 1 septembrie: Infiesto - Valgrande Pajares/Cuitu Negru
  • Luni 2 septembrie - zi de repaus
  • Etapa a 16-a - Marţi 3 septembrie: Luanco - Lagos de Covadonga, 181 km
  • Etapa a 17-a - Miercuri 4 septembrie: Arnuero - Santander, 143 km
  • Etapa a 18-a - Joi 5 septembrie: Vitoria - Maetzu. Parcul Natura Izki, 175 km
  • Etapa a 19-a - Vineri 6 septembrie: Logrono - Alto de Moncalvillo, 168 km
  • Etapa a 20-a - Sâmbătă 7 septembrie: Villarcayo - Picon Blanco, 171 km
  • Etapa a 21-a - Duminică 8 septembrie: Madrid - Madrid, 22 km (contratimp individual)
Vuelta 2024 va avea loc în perioada 17 august - 8 septembrie și va fi transmis în direct pe Eurosport și în aplicația Eurosport.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo