Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Michael Masi, demis din funcția de director de curse în F1! FIA a anunțat alte schimbări importante

Nicu Savin

Publicat 17/02/2022 la 16:23 GMT+2

Michael Masi a fost demis din funcția de director de curse în Formula 1. FIA a efectuat o anchetă după finalul nebun din sezonul trecut și a decis înlocuirea oficialului, decizie la care a contribuit cu siguranță și presiunea constantă pusă de Mercedes în ultima perioadă pentru ca Masi să fie înlăturat.

Michael Masi

Credit imagine: Getty Images

Michael Masi a fost, fără voia sa, unul dintre actorii principali ai finalului incandescent din Formula 1 în 2021. Directorul de curse a avut de luat cea mai grea decizie din viața sa în ultima etapă a sezonului trecut, la Abu Dhabi, la capătul căreia Max Verstappen a devenit în premieră campion mondial.
Mercedes și Lewis Hamilton au considerat că Masi a greșit flagrant, oferindu-i practic titlul pe tavă lui Verstappen.Team-ul german a depus o serie de constestații, care au fost respinse însă. Ulterior, Mercedes a exercitat o presiune constantă ca Masi să fie înlăturat din funcție, iar inevitabilul s-a produs.
FIA a confirmat astăzi că Masi a fost demis din postura de director de curse. Forul mondial a examinat atent evenimentele petrecute în finalul cursei de la Abu Dhabi și a ajuns la concluzia că e mai bine să-l schimbe pe Michael Masi pentru a nu crea o stare de tensiune și mai mare în sezonul care stă să înceapă.
Locul lui Michael Masi va fi luat de Eduardo Freitas, care a jucat anterior rolul de director de curse în Campionatul Mondial de Anduranță, și Niels Wittich, care a făcut acest lucru în Campionatul German de Turism DTM. Cei doi vor alterna la conducerea curselor de Formula 1 în sezonul 2022.
Citește și:

FIA anunță schimbări importante în noul sezon de Formula 1

Mohammed ben Sulayem, cel care a devenit de curând noul președinte al FIA, a afirmat că lui Michael Masi i se va oferi o altă funcție în Formula 1, fără a preciza despre ce e vorba.
De asemenea, Ben Suleyman a dezvăluit și alte schimbări importante care vor intra în vigoare odată cu prima etapă a noului sezon. Pentru ca directorii de curse să aibă liniștea de a-și exercita cum trebuie rolul, aceștia nu vor mai fi în permanentă legătură radio cu șefii echipelor. Totuși, directorii echipelor vor avea dreptul să adreseze întrebări în timpul curselor, dar totul se va va face după o serie de reguli foarte bine puse la punct.
De asemenea, FIA va adăuga un control al curselor de la distanță, care va funcționa într-un mod similar cu arbitrajul video în fotbal. FIA a prezentat acest plan echipelor la o ședință a Comisiei F1 care a avut loc luni și chiar dacă există rețineri în rândul mai multor oficiali este posibil ca noul sistem să fie implementat încă de la startul noului sezon.
"Cu acest plan, FIA deschide calea pentru un nou pas înainte către introducerea arbitrajului în Formula 1. Fără arbitri, nu există sport. Respectul și sprijinul arbitrilor sunt în esența FIA. De aceea, aceste schimbări structurale sunt cruciale într-un context de dezvoltare puternică și a așteptărilor legitime ale piloților, echipelor, producătorilor, organizatorilor și, desigur, ale fanilor. Aceste schimbări ne vor permite să începem sezonul 2022 de Formula 1 în cele mai bune condiții, iar sportul nostru va fi și mai iubit și respectat.", a declarat Mohammed ben Sulayem, citat de BBC.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo