Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Astra s-a retras din Liga a 3-a, dar continuă lupta! "Nu ne desființăm! Vrem să revenim în Liga 1"

Eurosport
DeEurosport

Actualizat 19/10/2022 la 16:22 GMT+3

Astra Giurgiu a cerut retragerea din Liga a 3-a, însă nu renunță complet la luptă. Echipa avea mai multe înfrângeri la mai mult de 10 goluri diferență, iar restul meciurilor le va pierde cu 3-0 la masa verde. La anul, fosta campioană a României va porni din Liga a 4-a, iar obiectivul cel mare rămâne revenirea în SuperLigă.

Astra Giurgiu, Europa League 2016-2017 (LaPresse)

Credit imagine: LaPresse

Articol scris de Dani Morar
Astra Giurgiu a depus cerere pentru retragerea din Liga a 3-a, dar nu renunță la luptă. Chiar dacă multe voci spuneau că echipa se va desființa, Marian Costea, președintele clubului, dă asigurări că acest lucru nu se va întâmpla, iar lumea o să mai audă de fosta campioană a României.
"Vreau să se înțeleagă că doar ne-am retras. Nu ne-am desființat! Nu aveam sens să continuăm și să vedem acele scoruri, 19-0 sau 13-0. Am tot așteptat să se schimbe decizia FIFA. Ne-a fost păstrată interdicția de a face transferuri, deși legea insolvenței spune altceva.
Așa că e mai bine să ne retragem înainte de finalul turului, pentru că toate meciurile vor fi 0-3. Ne-am fi dorit să respectăm competiția, dar asta e decizia corectă. Am fi avut un buget de 400.000 de euro și ne-am fi putut bate la promovare.
Din păcate, cei de la FIFA nu au înțeles justificările trimise de noi. Am fi putut să nu ne prezentăm la meciuri, caz în care FRF ne-ar fi exclus și ar fi trebui să repornim din Liga 5. Așa, la anul plecăm din Liga 4.
Stați liniștiți, veți mai auzi de Astra Giurgiu. Nu se desființează. Avem planuri să revenim în Liga 1", a spus Marian Costea pentru gsp.ro.
Ultimul meci al Astrei a durat doar 47 de minute. Echipa era condusă cu 12-0 la pauză, moment în care mai mulți fotbaliști nu au mai revnit pe teren, iar unul dintre ei s-a accidentat la debutul părții secunde. Au rămas doar 6 fotbaliști pe teren pentru giurgiuveni, iar arbitrul partidei a oprit partida. La momentul retragerii din campionat, Astra avea 66 de goluri primite și niciunul marcat în 7 etape.
Citește și:

ASTRA GIURGIU A FOST CAMPIOANA ROMÂNIEI ÎN 2016

Astra și-a început ascensiunea în 2012, sub comanda lui Daniel Isăilă. În sezonul următor au reușit să câștige Cupa României, ceea ce însemna primul trofeu din istoria clubului. Ca urmare a acestei performanțe, Astra a participat în Europa League, unde a reușit să acceadă în grupe, eliminând-o pe Lyon.
În următoarele campanii europene, Astra a câștigat de două ori împotriva lui West Ham, tot în preliminariile Europa League, devenind coșmarul englezilor. Totul a culminat cu titlul obținut în Liga 1 în sezonul 2015-2016.
După cucerirea titlului, o nouă performanță răsunătoare pentru fotbalul românesc a fost reușită de giurgiuveni. Echipa antrenată de Marius Șumudică s-a calificat în primăvara europeană, dintr-o grupă cu AS Roma, Viktoria Plzen și Austria Viena.
Astra a retrogradat în Liga a 3-a în urmă cu un sezon din cauza problemelor financiare ce au lovit clubul.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo