Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Anunțul făcut de Tuchel, după ce Bayern l-a ratat pe Drăgușin și a trebuit să se mulțumească "doar" cu Dier

Dani Morar

Publicat 11/01/2024 la 12:57 GMT+2

Bayern Munchen s-a reorientat repede după ce l-a ratat pe Radu Drăgușin și s-a înțeles cu Tottenham pentru Eric Dier. Thomas Tuchel a oferit primele declarații după sosirea englezului și este fericit deoarece fundașul este destul de polivalent și poate acoperi mai multe posturi.

Thomas Tuchel

Credit imagine: Getty Images

Radu Drăgușin a fost nevoit să aleagă între Tottenham și Bayern Munchen, după ce ambele echipe au făcut oferte pe placul celor de la Genoa. Românul a preferat să se țină de cuvânt și a ajuns în Premier League, după ce și-a respectat înțelegerea cu englezii.
Bayern nu a stat deloc pe gânduri și l-a achiziționat chiar de la Tottenham pe Eric Dier, fundaș care a prins foarte puține meciuri în acest sezon și cu care se afla deja în discuții. Englezii au acceptat oferta de 4 milioane de euro imediat după vizita medicală efectuată de Drăgușin.
Thomas Tuchel caută acum un fundaș dreapta, dar până atunci a comentat transferul lui Dier. Tehnicianul bavarezilor e încântat de polivalența lui Eric Dier, care poate juca pe ambele posturi din centrul defensivei, dar și pe cel de mijlocaș la închidere.
"Este un specialist în centrul apărării. L-am luat pentru această poziție, poate juca apărător central stânga sau apărător central dreapta. A fost folosit și pe poziția de număr 6 în Premier League acum câțiva ani.
Eric Dier se află în oraș și încercăm să finalizăm transferul pentru a avea o opțiune în plus în apărare. Așteptăm să fie totul gata", a declarat Tuchel.
Fotbalistul ar urma să semneze un contract valabil până în 2025, cu opțiune de prelungire a înțelegerii pentru încă un an, dar mai sunt câteva detalii de pus la punct înainte ca transferul să fie oficial.
Citește și:

Motivul pentru care Radu Drăgușin a semnat cu Tottenham și a refuzat-o pe Bayern Munchen

Tottenham și Bayern s-au duelat intens în ultimele ore pentru transferul lui Radu Drăgușin. Ambele cluburi au venit marți cu oferte concrete pentru Genoa, iar oficialii italienilor au acceptat ambele propuneri.
Cheia transferului a fost la jucător, care părea înclinat spre a accepta oferta lui Bayern. Principalul argument era că apărarea lui Tuchel e formată din fotbaliști școliți în Italia, ca și el (De Ligt a venit de la Juventus, în timp ce Kim Min-jae a evoluat la Napoli).
În plus, pe Allianz Arena ar avea ocazia să lupte pentru trofee și să joace în Champions League, în timp ce la Tottenham șansele să câștige ceva sunt reduse.
Dar acest lucru nu a fost decisiv în alegere, ci sfaturile apropiaților, care i-au explicat clar că la Londra va avea o șansă uriașă de a juca titular constant. În acest moment, Ange Postecoglou nu se poate baza pe Romero și Van de Ven, ambii accidentați, astfel că Drăgușin va intra direct titular în derby-ul cu United, din weekend.
Chiar și când cei doi fundași vor reveni, românul va avea o șansă importantă să își mențină statutul de titular, pe când la Bayern trebuia să se lupte cu Upamecano, De Ligt și Kim Min-jae pentru cele două locuri în centrul apărării.
Nu în ultimul rând, a contat enorm australianul Ange Postecoglou, tehnicianul care a făcut minuni de când a preluat-o pe Tottenham. Acesta a vorbit direct cu Drăgușin, căruia i-a explicat faptul că e un element cheie în proiectul său, ceea ce l-a cucerit pe fundașul care visa din copilărie să joace în Anglia.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo