Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Rădoi l-a făcut praf pe Marica după ce a auzit ce a spus despre el: "Ştiţi proverbul ăla?"

Cristian Mihală

Publicat 12/11/2021 la 08:05 GMT+2

Mirel Rădoi este pe punctul să piardă calificarea la Mondial, iar după partida cu Islanda, de aseară, spiritele s-au încins. Marica i-a cerut demisia de urgenţă, ceea ce a generat un răspuns destul de dur al selecţionerului.

Mirel Rădoi

Credit imagine: Getty Images

Tricolorii mai au de doi bani speranţă că vor ajunge la Mondial, după remiza albă cu Islanda, din Ghencea. Ciprian Marica, un tip foarte temperat în general, a avut un discurs extrem de acid la adresa selecţionerului, pe care îl consideră principalul vinovat pentru situaţia în care s-a ajuns. Nu a fost contestată valoarea antrenorului Rădoi, ci decizia fără nicio logică de a anunţa că pleacă de la lot, după victoria cu Armenia. Acel moment a fost decisiv în moralul colectiv al jucătorilor, e convins Marica, acesta cerând ca Rădoi să îşi dea demisia încă dinaintea partidei cu Liechtenstein, de duminică.
Aflând ce a spus fostul atacant, Rădoi a încercat să pară că nu e afectat, însă a avut la rândul său o replică foarte dură, făcând trimitere la un proverb.
"Nu mă supăr pe Marica, îl știu mai bine decât voi, am fost colegi de generație. Ajungi să-i știi limitele colegului când petreci mult timp cu el. E proverbul ăla: "Nu te bate cu ăla, că te bate cu armele lui". N-am cum să vorbesc cu Marica. Chiar dacă a jucat mulți ani fotbal, nu înțelege foarte mult din antrenorat", a spus Rădoi, potrivit Gazetei Sporturilor.
CITEŞTE ŞI:

Rădoi, supărat şi pe Stoichiţă după România - Islanda

Rădoi a fost deranjat de comportamentul lui Stoichiţă, şeful comisiei tehnice din cadrul FRF, care, din înaltul tribunei a dat indicaţii pe finalul meciului de aseară.
"Stoichiţă să vină să stea în fața mea și să vă răspundă dânsul la întrebări, că oricum vine și la antrenamente!", a explicat, supărat, Rădoi.
Totuşi, între cei doi lucrurile s-au rezolvat rapid, dacă este să ne ghidăm după discursul avut de cel poreclit "Lippi".
"Am strigat şi eu, că striga toată lumea. "Hai, acum, să urcăm! Să dăm gol!" Toată lumea în jurul meu striga. Ce indicaţii să dai, măi? La sfârșitul meciului, când le spui haideţi acum, să urcăm? Astea au fost indicaţiile, încurajări: "Hai, hai peste ei!" Înregistrarea probabil o să arate multe indicaţíi din tribună. Nu de la mine, de la mulţi alţii care strigau.
M-am dus în cabină după meci. Am felicitat băieţii, chiar și pe Mirel. L-am strâns în braţe şi i-am zis că n-am jucat rău. N-am finalizat, asta e!", a spus Stoichiţă.
Pentru echipa națională a României urmează duminică, de la ora 19:00, meciul cu Liechtenstein, ultimul din preliminariile Cupei Mondiale din 2022. De la aceeași oră, Armenia primește vizita Germaniei, iar Islanda joacă pe terenul Macedoniei de Nord.
CLASAMENTUL GRUPEI J
1. Germania - 24 p.
2. Macedonia de Nord - 15 p.
3. România - 14 p.
4. Armenia - 12 p.
5. Islanda - 9 p.
6. Liechtenstein - 1 p.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo