Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Real Madrid, Juventus și Barcelona riscă să fie excluse din UCL! Măsuri de ultimă oră

Vlad Dumitrescu

Publicat 07/05/2021 la 20:47 GMT+3

Nouă din cele 12 cluburi care au fondat Super Liga Europeană au renunțat oficial la noua competiție printr-un acord semnat cu UEFA. Restul de trei vor fi sancționate de UEFA.

The European Super League logo seen displayed on a smartphone screen

Credit imagine: Getty Images

Nouă din cele 12 cluburi care au fondat Super Liga - Manchester City, Manchester United, Arsenal, Tottenham, Chelsea, Liverpool, Milan, Inter, Atletico Madrid - au renunțat oficial la competiție iar ca măsură disciplinară UEFA le va scade 5% din veniturile europene timp de un sezon.
Cele trei echipe care nu au dorit să semneze documentul ”de reintegrare” al UEFA - Juventus, Barcelona și Real Madrid - urmează să fie judecate de comisia de disciplină a UEFA. Este posibil ca acestea să fie excluse din Champions League.
Președintele UEFA, Aleksander Čeferin, a declarat anterior pentru Associated Press că acele cluburi care vor refuza să renunțe la Super Ligă ar putea fi excluse din competițiile UEFA.

Real Madrid, Juventus și Barcelona, cluburile rebele

Cluburile care au semnat noul acord cu UEFA, care practic dizolvă oficial Super Liga, se angajează să respecte statuturile UEFA fără excepție, să participe în toate sezoanele la competițiile UEFA, se vor alătura din nou Asociației Cluburilor Europene, se angajează să iasă oficial din Super Ligă, vor dona 15 milioane de euro pentru fotbalul de tineret.
De asemenea, cele nouă cluburi au căzut de acord că vor plăti o amendă de 100 de milioane dacă vor încerca din nou să participe într-o organizație neautorizată sau 50 de milioane de euro dacă vor încălca alte părți ale regulamentului UEFA.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo