Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Zidane își asumă eșecul rușinos cu Sahtior: "Eu sunt responsabil și trebuie să caut soluții"

Nicu Savin

Publicat 21/10/2020 la 23:06 GMT+3

Real Madrid a pierdut pe teren propriu cu Sahtior Donetsk, scor 2-3, în primul meci din noul sezon din Champions League. La finalul partidei, Zinedine Zidane a declarat că vina pentru acest eșec îi aparține în totalitate și că este misiunea sa să caute soluții pentru a redresa situația.

Zinedine Zidane, antrenorul lui Real Madrid

Credit imagine: Getty Images

Real Madrid a avut o primă repriză dezastruoasă în fața Sahtiorului, ucrainienii intrând la puază cu un avantaj de 3-0. Madrilenii au revenit în repria a 2-a, dar nu au mai avut forța să egaleze, meciul încheindu-se 3-2 pentru Sahtior.
La final, Zidane s-a arătat dezamăgit de jocul din această seară și și-a asumat vina pentru acest eșec: "Un meci foarte slab, mai ales în prima repriză. Nu am văzut echipa așa cum mi-am dorit și când nu vezi echipa cum îți dorești, vina îți aparține. Sunt responsabil și trebuie să caut soluții pentru ca asta să nu se mai întâmple. Și asta voi încerca să fac. Jucătorii au nevoie de soluții."
Întrebat ce crede că i-a lipsit echipei în acest meci, antrenorul francez a spus că încrederea nu a fost așa cum ar trebui să fie: "Ne-a lipsit încrederea, nu am intrat în joc așa cum știm să o facem și acum este un moment dificil. Am reacționat, există o reacție din partea jucătorilor, dar nu a fost suficient. Acum trebuie să reflectez și să mă gândesc."

Real Madrid, 2 înfrângeri consecutive înainte de "El Clasico"

Meciul cu Sahtior este al 2-lea consecutiv pe care madrilenii îl pierd, după ce acum câteva zile au pierdut, tot acasă, și în fața lui Cadiz în La Liga. Momentul dificil pe care îl traversează campioana Spaniei pică cum nu se poate mai prost, deoarece sâmbătă Realul va da piept cu Barcelona, în primul mare derby al acestui sezon.
Zidane a explicat că a menajat câțiva jucători în această seară din cauza programului prea încărcat și speră ca până la ora meciului cu Barcelona să remedieze situația.
"Am schimbat în primul 11 pentru că sunt jucători care nu se odihnesc niciodată. Avem un meci la fiecare trei zile. Dar nu există nicio scuză. Acestea sunt decizii pe care le-am luat și trebuie să găsesc ceea ce ne va determina să devenim din nou puternici și să câștigăm. Și am câteva zile la dispoziție. Acum trebuie să urmărim acest joc și apoi să îl pregătim pe celălalt. Meciul cu Barcelona este aproape, dar vom vedea.", a spus Zidane, citat de Marca.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo