Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Cum a reacționat Gică Hagi după ce Ianis a devenit campion cu Rangers în Premiership

Irina Aldea

Actualizat 08/03/2021 la 16:59 GMT+2

Rangers a devenit campioană matematic în Scoția după o așteptare de 10 ani, iar Ianis Hagi și-a trecut palmares primul titlu de campion din carieră. Tatăl său, Gică Hagi, a reacționat după succesul fiului lui.

Ianis Hagi & Gică Hagi

Credit imagine: Eurosport

Rangers a cucerit matematic cel de-al 55-lea titlu de campioană a Scoției. Trupa de pe Ibrox a profitat de pasul greșit făcut de marea rivală Celtic pe terenul lui Dundee United, scor 0-0. După 32 de etape scurse din sezonul regulat, Rangers are 20 de puncte peste Celtic, avans care îi asigură coroana în Premiership.
Ianis Hagi (Rangers)
Până acum, trupa pentru care evoluează și internaționalul român Ianis Hagi a înregistrat 28 de victorii și 4 remize, reușind să înscrie 77 de goluri și primind numai 9.În stagiunea curentă din Scoția, Hagi Jr. a marcat 6 goluri și a oferit 9 pase decisive.Ianis Hagi a marcat ultimul gol pentru Rangers înainte ca trupa lui Gerrard să-și asigure matematic titlul în Scoția. Sâmbătă după-amiază, formația de pe Ibrox a învins-o pe St. Mirren, scor 3-0, în etapa a 31-a din Scoția.

Cum a reacționat Gică Hagi după succesul fiului lui în Scoția

Președintele Viitorului, Gheorghe Popescu, a recunoscut că Gică Hagi este împlinit după ce Rangers a obținut titlul cu numărul 55: "Am apucat să vorbesc cu Gică (n.r Gheorghe Hagi). Noi doar așteptam ziua în care va fi proclamată Rangers campioană, diferența era mult prea mare. E primul trofeu afară pentru Ianis, asta înseamnă și o împlinire pentru Gică. Când copilul tău reușește o asemenea performanță poți doar să fii super fericit. El a mai fost în vizită la Ianis, a stat o lună acolo și era sigur că vor câștiga campionatul", a spus Gheorghe Popescu, pentru Digi Sport.
Acesta este primul titlu de campion din carieră pentru Ianis Hagi (a mai cucerit Cupa și Supercupa României cu Viitorul și Supercupa Belgiei cu Genk). Până în acest moment al sezonului din Scoția, internaționalul român a reușit 6 goluri și 9 pase decisive. Este titlul cu numărul 55 din istoria lui Rangers. 9 titluri consecutive de campioană a Scoției avea Celtic înaintea succesului din acest an obținut de trupa lui Gerrard.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo