Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Gheorghe Hagi a enumerat capitolele la care farul a dominat-o pe CFR, după victoria la scor

Eurosport
DeEurosport

Publicat 19/04/2024 la 23:31 GMT+3

Gheorghe Hagi a recunoscut că lipsa presiunii din play-off a descătușat-o pe Farul, iar rezultatele au început să apară. Campioana en-titre a învins-o pe CFR Cluj fără drept de apel, cu 5-1, iar dobrogenii au urcat până pe locul 2 al clasamentului.

Gheorghe Hagi

Credit imagine: Eurosport

Articol scris de Daniel Kerekes
Farul a făcut probabil cel mai bun meci al sezonului împotriva celor de la CFR Cluj în această seară, câștigând cu un neverosimil 5-1. "Marinarii" au prestat un joc ofensiv de zile mari, jucătorii lui Hagi întrecânu-se în goluri spectaculoase.
Louis Munteanu și ionuț Cojocaru au stabilit scorul primei reprize, după 45 de minute în care CFR-ul a ratat două ocazii imense, dar putea să primească și alte goluri. După un început bun de repriză a oaspeților, tot Farul a marcat pentru 3-0.
Golul de onoare al clujenilor, marcat de Philip Otele, avea să fie anulat de o nouă reușită a lui Cojocaru, care a ajuns la 4 goluri în ultimele două meciuri din play-off. Cristi Ganea a închis tabela, cu un șut din afara careului, deviat de un fundaș advers.
Citește și:

Gheorghe Hagi: "Asta e identitatea noastră"

Managerul Farului, Gheorghe Hagi, a evidențiat aspectele la care elevii săi s-au descurcat mult mai bine în această seară și a recunoscut că odată cu intrarea în play-off, presiunea nu a mai existat în rândul jucătorilor săi:
"Eu am o vorbă, în play-off ai oxigen. N-avem nicio presiune, e important acest lucru și echipa o arată. Trebuie să ne impunem, să avem personalitate, iar asta se vede. Apoi, trebuie să alergi, să ai ritm și intensitate foarte bună. Aici cred că i-am bătut pe cei de la CFR. Contează dacă jucătorii mei vor progresa, pentru că fiecare meci e o experiență. Consider că ambiția face diferența.
Intrarea în play-off ne-a dat curaj să îi bag și pe jucătorii tineri și în fiecare compartiment am adus jucători noi. O să îi vedeți și pe alții. Vom aduce mulți, asta e identitatea noastră", a declarat Hagi, citat de Digi Sport.
Farul se află pe poziția a doua în clasamentul Superligii, loc care duce direct în preliminariile Conference League. Etapa a 6-a va fi una intermediară, astfel meciul împotriva Rapidului se va disputa miercuri, de la ora 19:00, tot la Ovidiu.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo