Ce știm în acest moment cert? Zidane a plecat de la Real Madrid și Conte a părăsit-o pe Inter, această din urmă despărțire având legătură strict cu problemele financiare ale clubului, nu cu o lipsă de performanțe.
Totul pare să se transforme într-un adevărat bulgăre de zăpadă, iar următoarele ore și zile se anunță extrem de intense pentru stabilirea viitorului cluburilor din punct de vedere al băncilor tehnice.
În acest moment, cea mai sigură mutare pare a fi cea a lui Allegri la Juventus. Fabrizio Romano a dezvăluit în urmă cu puține momente că părțile au ajuns la un acord, semnarea actelor urmând să aibă loc în următoarele ore, cel târziu mâine dimineață.
Bundesliga
Julian Nagelsmann a vorbit pentru prima oară de transferul care ar face din Bayern echipa perfectă
ACUM O ORĂ
Decizia torinezilor e puțin ciudată, în sensul în care în presă apăruseră o serie de speculații, înainte ca Zidane să plece de la Real, că Agnelli îl vrea neapărat pe francez pe banca tehnică. S-a ajuns la un acord de principiu cu Max, omul care a adus 5 titluri la Torino și care a dus-o pe "Bătrâna Doamnă" în două finale ale Champions League.
https://i.eurosport.com/2021/05/23/3138351.jpg

Real Madrid, între Conte și Raul, Pochettino spre Spurs

În ceea ce o privește pe Real Madrid, Florentino Perez îl avea primul pe listă pe Allegri, astfel că revenirea acestuia la Torino îi dă planurile peste cap.
Fanii îl vor pe Raul, în mod covârșitor, conform unui sondaj Marca, în timp ce președintele de pe Bernabeu ar opta, în actualele condiții pentru Conte.
Interesant e că italianul era favorit să preia Tottenham, dar ultimele informații îi "deschid ușa" către cea mai titrată formație din lume. Asta pentru că la Spurs ar putea să ajungă Pochettino, aflat în conflict cu Leonardo, la PSG. The Athletic, una dintre cele mai credibile surse din Regat, anunța azi că Daniel Levy se gândește tot mai serios la "repatrierea" lui Pochettino. Conform sursei citate, cele două părți ar fi discutat deja și oficialii lui Spurs au fost plăcut surprinși să afle că există o deschidere mare în acest sens din partea tehnicianului argentinian. Pochettino a plecat de la formația londoneză după ce în ultima perioadă a mandatului său a avut o relație foarte agitată cu Daniel Levy, dar acum toate neînțelegerile par de domeniul trecutului.
Cu Pochettino la cârmă, Spurs a fost o prezență constantă în Champions League, luptându-se într-un sezon chiar pentru titlu în cel mai puternic campionat al lumii. Antrenorul argentinian și-a dus echipa până în finala Ligii Campionilor, ultim act pierdut în fața lui Liverpool.

PSG pariază pe Zidane

Planul francezilor pare destul de clar: Zidane a plecat de la Real Madrid, iar varianta aducerii lui la Paris a încolțit în mintea oficialilor. Chiar dacă destinația probabilă a lui Zizou e Juventus, PSG e convinsă că are suficiente argumente - sportive și financiare - pentru a-l convinge.
Un garant al succesului în Champions League (a cucerit trei Ligi ale Campionilor la rând cu Real Madrid), fostul mare mijlocaș francez ar reprezenta o variantă ideală și în tentativa de a-l convinge pe Mbappe să semneze prelungirea contractului. Zizou a fost idolul lui Kylian, iar spectrul transferului la Real Madrid venea în contextul în care și-ar fi îndeplinit un vis: să fie antrenat de cel pe care l-a venerat în copilărie.
În toată această sarabandă de mutări, Sport.es a anunțat în această dimineață și faptul că Barcelona va aștepta finala Champions League, pentru a-l convinge pe Guardiola să revină în Catalunya. Totuși, această mutare reprezintă doar visul lui Laporta, fiind de așteptat ca Pep să continue pe Etihad, independent de rezultatul partidei cu Chelsea (Laporta speră că, dacă Guardiola va câștiga și Champions League, va considera că a atins toate obiectivele posibile și va dori să revină la formația de suflet). Pep a semnat în toamnă prelungirea contractului cu "cetățenii", a stabilit deja strategia de transferuri și a declarat răspicat, în mai multe rânduri, că se vede încă mult timp pe banca tehnică a campioanei Angliei.
Mutările de mai sus nu se vor realiza, probabil, în procent de 100%, dar ele reprezintă variantele cele mai vehiculate ale marilor ziare din Vestul Europei. Nu e exclus ca, pe ultima sută a negocierilor, unul dintre antrenori să se răzgândească și să dea peste cap tot edificiul contstruit, dar e limpede că cele mai puternice formații de pe bătrânul continent vor avea bănci tehnice noi la startul sezonului viitor.
Fotbal
Guardiola, dezlănțuit: "Poate într-o zi "marii bossi", "marile capete luminate" vor explica de ce"
ACUM 3 ORE
Premier League
"E în ADN-ul echipei mele!" Tuchel, avertisment pentru Guardiola înainte de Chelsea – Man City
ACUM 15 ORE