Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Daniel Pancu, noul selecționer al naționalei U20 a României! Fostul rapidist îi ia locul lui Lobonț

Eurosport
DeEurosport

Publicat 10/08/2022 la 16:57 GMT+3

Daniel Pancu (44 de ani) va fi noul antrenor al naționalei U20 a României. Pancu a semnat astăzi contractul cu Federația Română de Fotbal pentru a prelua locul lăsat liber de Bogdan Lobonț. Fost antrenor la Rapid, Pancu era în prezent antrenor-coordonator la academia celor de la Voluntari.

Daniel Pancu

Credit imagine: Eurosport

Articol scris de Răzvan Rădulescu
Daniel Pancu a antrenat ultima dată din postura de principal la Poli Iași, echipă care a retrogradat acum două sezoane. Fostul fotbalist, care a scris istorie în tricoul lui Rapid, a antrenat ultima dată la academia celor de la Voluntari. Astăzi, Pancu a devenit noul selecționer al naționalei U20 a României, după ce l-a înlocuit pe Bogdan Lobonț, fostul coechipier de la Rapid.

Daniel Pancu, noul antrenor al naționalei U20 a României

Potrivit Prosport, Pancu i-a devansat pe Adrian Iencsi, Ionuț Badea și Gabriel Manu, și a devenit noul antrenor al selecționatei U20. Această națională a fost creată pentru a le oferi fotbaliștilor români mult mai multe meciuri oficiale.
Cu Lobonț pe bancă, cifrele înregistrate de "tricolorii mici" sunt îngrijorătoare. Deși, România U20 le-a învins pe reprezentativele similare ale Cehiei, Poloniei (în amical) și Portugaliei, aceasta a încasat 27 de goluri în 8 meciuri și a pierdut drastic împotriva Italiei, scor 7-0. În Elite League U20, România se află pe locul 5 dintr-o grupă cu 8 echipe. "Tricolorii" au obținut 9 puncte în 7 meciuri și au un golaveraj negativ, 8 goluri marcate și 22 primite.
Citește și:

Pancu, în istoria lui Rapid

Daniel Pancu a fost antrenor în Giulești în perioada octombrie 2018 – martie 2020. A urmat apoi o perioadă de o lună și jumătate, când a fost președintele lui Rapid. Totuși, Pancu nu a reușit să o ajute pe formația din Giulești să promoveze în primul eșalon al fotbalului românesc.
Ca fotbalist, Pancu a scris istorie în tricoul 'alb-vișiniu". În 1999, Pancu cucerea titlul în Liga 1 alături de Rapid. Trei Cupe și două Supercupe ale României au fost, de asemenea, trofeele obținute de Pancu alături de rapidiști.
În carieră, "Panco Italiano" a mai evoluat pentru Poli Iași, Cesena, Besiktas, Bursaspor, Terek Groznyi, CSKA Sofia, FC Vaslui și FC Voluntari, urmând să-și agațe ghetele în cui tot la Rapid. În tricoul României, Daniel Pancu a adunat 27 de selecții și a înscris 9 goluri.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo